Procurori: Recomandările formulate în Raportul MCV nu au caracter opţional pentru România

Data actualizării: Data publicării:
justitie_02_INQ_Octav_Ganea
Foto: INQUAM_Octav Ganea

Asociaţia „Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” a transmis, vineri, că apreciază obiectivitatea şi integritatea surselor de documentare în procesul de elaborare a Raportului MCV 2018, iar cooperarea deschisă din partea Comisiei Europene pentru atingerea obiectivelor din raport este un factor de încurajare pentru sistemul judiciar naţional. În plus, procurorii precizează că recomandările formulate în cadrul Raportului MCV nu au caracter opţional pentru România.

justitie_02_INQ_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Asociaţia „Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că „apreciază obiectivitatea şi integritatea surselor de documentare în procesul de elaborare a Raportului MCV 2018”.

În plus, cooperarea deschisă din partea Comisiei Europene pentru atingerea obiectivelor de referinţă ale MCV este văzută de către procurori ca „un factor de încurajare pentru sistemul judiciar naţional”.

„Raportul Comisiei Europene vine în momentul în care, din 2017, mai multe organisme internaţionale au semnalat că politicile adoptate în România nu răspund exigenţelor statului de drept şi rolului parchetelor, aşa cum sunt dezvoltate în jurisprudenţa CJUE, CEDO şi în recomandări destinate statelor membre al Uniunii Europene şi ale Consiliului Europei. Efectele asupra sistemului judiciar şi a sustenabilităţii necesare în cadrul MCV sunt prezentate realist, în sensul că politicile iniţiate şi adoptate în perioada de referinţă s-au cumulat în direcţia vulnerabilizării cadrului de sancţionare a faptelor de corupţie, de reducere a capacităţii instituţionale a instituţiilor judiciare şi de reducere a independenţei procurorilor. Mediul profesional a cerut, în cadrul consultărilor prealabile şi al participării la dezbateri parlamentare, ca propunerile de modificare să aibă o fundamentare adecvată şi profesionistă”, se arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, recomandările formulate în cadrul Raportului MCV „nu au caracter opţional pentru România”.

„Prin decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a României a apreciat că poziţia de membru al Uniunii Europene «impune statului român obligaţia de a aplica acest mecanism şi a da curs recomandărilor stabilite în acest cadru, în conformitate cu dispoziţiile art. 148 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actele aderării şi din prevederile alineatului (2)»”, se mai arată în document.

Procurorii cer un „dialog real şi de bună-credinţă cu toţi actorii implicaţi în sistemul de justiţie în vederea îndeplinirii condiţionalităţilor impuse de Raportul Comisiei Europene”.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a susţinut, în schimb, că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare conţine unele erori factuale sau de apreciere în legătură cu activitatea CSM, printre care şi faptul că ar fi exercitat presiuni asupra Instanţei supreme.

Prim-vicepreşedintele CE Frans Timmermans a declarat, marţi, prezentând raportul MCV, că, în ultimele luni, în România s-a înregistrat un regres regretabil legat de amendarea legilor justiţiei, independenţa magistraţilor şi combaterea corupţiei. El a spus că sunt opt măsuri care trebuie adoptate.

Comisia Europeană recomandă, în raportul publicat marţi, suspendarea imediată a punerii în aplicare a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă ulterioare, suspendarea imediată a tuturor procedurilor de numire şi revocare aflate în curs care vizează procurori în funcţii-cheie, respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea sau revocarea unor procurori cu funcţii de conducere, îngheţarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal şi Codului de procedură penală şi relansarea procedurii de revizuire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...