Proiect: Sancţiuni pentru miniștrii care ignoră informările SRI

Data publicării:
sri

Membrii Guvernului care ignoră informările transmise de SRI ar putea fi traşi la răspundere, potrivit unui proiect de lege. Acesta este dezbătut astăzi în Comisia pentru Administraţie publică din Senat.

Ignorarea informărilor transmise de Serviciul Român de Informații va deveni infracțiune, dacă acest proiect de lege va fi adoptat de Parlament. Acest proiect îi vizează în pe miniștri.

Sacțiunile prevăzute sunt închisoarea de la șase luni la trei ani de zile.

Propunerea este discutată astăzi în Comisia pentru Administraţie publică din Senat, apoi de Comisia Juridică. Cele două comisii vor da un aviz pozitiv sau negativ, apoi proiectul va fi discutat în plenul Senatului, pentru că a fost prima cameră sesizată.

Marius Popa, vicepreşedintele Comisiei de control al SRI și inițiatorul acestei legi, a argumentat că nu există reacții de la ministere cu privire la informările trimise de SRI cu privire la domeniile pe care miniștrii le au în portofoliu.

Propunerea acestuia a apărut după scandalul Hexi Pharma. SRI susţine că, în ultimii cinci ani, a trimis aproximativ o sută de informări care se refereau inclusiv la infecțiile nosocomiale intraspitaliceşti. În această perioadă la conducerea ministerului Sănătăţii au fost: Cseke Attila, Ritli Ladislau, Vasile Cepoi, Eugen Nicolăescu, Nicolae Bănicioiu şi Patriciu Achimaş-Cadariu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
Eva Mendes a împlinit 52 de ani, iar Ryan Gosling i-a pregătit o surpriză uriașă. „S-ar putea să mă găsiți în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Elvis Presley, de la celebritate absolută la decădere. Ce ar fi produs „prăbușirea” lui: „I-a fost greu să...
Film Now
Cillian Murphy și-a dorit un actor anume în rolul fiului personajului său, în filmul „Peaky Blinders”: El...
Adevarul
Cum l-a atras Israelul pe Ali Khamenei într-o capcană mortală. Dezvăluiri din culisele asasinării...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii