Sari la conținut

Proiecte: Șefii serviciilor să stea maximum patru ani în funcție

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a depus, pe 4 aprilie, la Parlament, patru proiecte de modificare a legilor privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază și Serviciului de Telecomunicații Speciale. Este vorba de limitarea la patru ani a mandatului directorilor, dar și al adjuncților acestora.

171112_TSD_CONGRES_16_INQUAM_Photos_Octav_Ganea- plesoianu

Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

Primul proiect, de modificare și completare a Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, prevede modificarea art. 23, în următoarea formulare: „Serviciul Român de Informaţii este condus de un director, cu rang de ministru, numit de Camera Deputaţilor şi Senat în şedinţa comună, la propunerea Preşedintelui României, pentru un singur mandat care nu poate depăși durata de patru ani, în urma audierii celui propus de către comisia însărcinată să exercite controlul parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, care va prezenta un raport în faţa celor două Camere ale Parlamentului”.

Pe aceeași idee, mandatul prim-adjunctului și al celor trei adjuncți, numiți de președinte la propunerea directorului SRI, ar urma să aibă tot un mandat de patru ani.

Similar, prin alte trei proiecte de lege, directorii SIE, SPP și STS, precum și adjuncții lor ar urma să aibă limitat mandatul la patru ani.

„Una dintre principalele probleme în România postrevoluționară a constituit-o beția de putere în rândul șefilor serviciilor secrete. Oricât de bun ar fi un cadru legal, se vor găsi mereu căi de ocolire (de tipul protocoalelor care adaugă, ilegal, la lege), atâta vreme cât în fruntea serviciilor de informații rămân prea multă vreme aceleași persoane. Puterea îndelungată (mai ales acel tip de putere ascunsă, specific serviciilor secrete) corupe! Pe cale de consecință, primul și cel mai important pas (care este și absolut necesar, mai ales în lumina tuturor dezvăluirilor din ultimii ani) este acela al limitării în timp a mandatului șefilor de servicii de informații”, argumentează Pleșoianu în expunerea de motive comună întocmită la cele patru proiecte de lege.

Acesta mai arată că „în timpul mandatului de cinci ani al Președintelui României, ar trebui să existe cel puțin o schimbare de șefi de servicii”.

Liviu Pleșoianu este deputat PSD de București, intens promovat și lăudat de Sputnik, principalul instrument de propagandă al Kremlinului.