Proiectul de Constituție propus de președintele Traian Băsescu, respins de Camera Deputaților

Data publicării:
parlamentul romaniei - resized -mfax-7

Doar 41 de deputați au votat „pentru” și 259 „împotrivă”. Pentru a fi adoptat, proiectul avea nevoie de vourile a două treimi dintre deputați.

Democrat-liberalii au explicat de ce consideră inutil un Parlament cu două camere şi au repins ideea păstrării unui număr mare de aleşi.

Faptul că noi marţea cam închidem parlamentul dovedeşte că şi 500 câţi suntem noi acum este prea mult. Cred că 300 este suficient. Am ajuns să dezbatem 10-15 legi pe o dezbatere parlamentară în plen”, a declarat Mircea Toader.

Un punct de vedere care nu şi-a găsit însă susţinere în rândul celorlate partide parlamentare. Puterea consideră că proiectul preşedintelui este depăşit, din moment ce există o comisie parlamentară care se ocupă de revizuirea Constituţiei.

Suntem angajaţi în elaborarea unui proiect legislativ mult mai amplu. Nu negăm meritele acelui proiect legislativ, dar el este şchiop faţă de ce realizăm acuma”, a argumentat Petre Roman.

„Nu sunt decât trei voturi pentru acest proiect de lege, cu trei voturi nu avem ce discuta şi repet noi nu-l vom susţine”, a afirmat Florin Iordache.

Votul din plen a fost covârşitor împotriva propunerilor făcute de şeful statului.

Printre absenţii de la şedinţa de astăzi s-au aflat şi mai mulţi democrat-liberali. Cei care au venit totuşi la dezbateri au susţinut proiectul până în ultima clipă.

În 2009 era în plină ascensiune tirania instituită de guvernul Boc-Băsescu şi s-au gândit ei atunci că i-ar incomoda un parlament bicameral şi ar fi bine să elimine o cameră”, este de părere Ioan Adam.

Odată ce proiectul a fost respins în Camera Deputaţilor, el nu va mai fi dezbătut şi în Senat. 

Proiectul punea în aplicarea rezultatele referendumului din 2009, când românii au decis că vor un parlament unicameral, cu 300 de membri. Documentul a fost dezbătut inițial în 2012, după care a fost trimis la Comisia juridică, unde a „zăcut” aproximativ un an.

Pentru că a fost respins de Camera Deputaților, proiectul șefului statului nu va mai ajunge în Senat. Prin urmare, de actualitatea rămâne doar propunerea USL de revizuire a Constituției.

Premierul Victor Ponta susţine că vremea vorbelor a trecut şi că e nevoie de fapte din partea lui Crin Antonescu pentru a demonstra că e solidar cu PSD. 

Comisia de revizuire, înfiinţată în februarie, nu a avut nicio dezbatere pe tema revizuirii, iar prima şedinţă, care trebuia să aibă loc pe 20 mai, a fost amânată cu o săptămână.

Între timp, a fost prelungit şi termenul la care Forumul Constituţional trebuia să înainteze Comisiei parlamentare propunerile de modificare a Constituţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate