Proiectul privind închisoarea part-time, votat de Camera Deputaţilor

Data actualizării: Data publicării:
180129_PARLAMENT_VOT_GUVERN_DANCILA_016_INQUAM_Photos_George_Calin
Foto: George Călin_INQUAM

Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, cu 170 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” şi şase abţineri proiectul legislativ privind măsurile alternative de executare a pedepselor. Astfel prin decizia judecătorului, condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.

180327_parlament_CENTENAR_13_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Actualizare 12:25. Plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, cu 170 de voturi „pentru”, 81 „împotrivă” şi şase abţineri proiectul legislativ privind măsurile alternative de executare a pedepselor. Opoziția a anunțat deja că va ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională.

„Nu îmi face nicio plăcere să vin la microfon şi să vorbesc despre acest proiect depus de colegii senatori ai PSD şi pe care grupul PNL nu îl va susţine. PNL nu va vota acest proiect în forma ieşită din Comisia juridică, pentru că nu mai are absolut nicio legătură cu ceea ce au gândit colegii noştri şi nici nu scopul urmărit, anume:  de a contribui la degrevarea penitenciarelor de aglomerarea existentă în prezent şi de a fi alături de o eventuală lege pentru prevenirea şi reducerea recidivei. Acestea două erau proiectele necesare pentru ca în penitenciare să se producă o adevărată reformă. Din nefericire, aţi pervertit ambele măsuri. Pe de o parte, aceste măsuri alternative au devenit un instrument prin care din măsuri alternative la executarea pedepselor cu închisoarea, dumneavoastră aţi elaborat un proiect prin care introduceţi ca inovaţie juridică măsuri alternative la liberarea contiţionată. Ăsta este efectul amendamentelor care au fost depuse în Comisia juridică”, a spus Gabriel Andronache.

De asemenea, Gabriel Andonache a afirmat că proiectul nu mai reprezintă ceea ce a vrut PNL să modifice când l-a depus în Parlament, iar PNL va ataca modificările la Curtea Constituţională.

„Pe cale de consecinţă, acest proiect aşa cum a ieşit din Comisia juridică,  nu mai reprezintă voinţa iniţiatorilor, nu mai reprezintă sub nicio formă ceea ce a dorit PNL prin depunerea proiectului de lege. Prin cale de consecinţă, vom vota împotriva acestui proiect şi ne determinaţi, din păcate, să îl atacam la CCR, pentru a vedea dacă modificările pe care le-aţi propus sunt întrunesc elementele de constituţionalitate sau sunt  neconstituţionale”, a mai adăugat Andornache.

Deputatul USR Stelian Ion, de asemenea membru în Comisia juridică, a spus că prin modificările aduse cu privire la măsurile alternative de executare a pedepselor, PSD se comportă ca un “piroman” şi îşi doresc să rezolve probelma corupţiei prin eventuala abrogarea a întregului Cod penal.

„Este o bazaconie ceea ce propuneţi dumneavoastră – închisoarea acasă. Ce a făcut PSD de se comportă asemenea unui piroman care smulge cutia de chibrituri din mână şi dă foc casei? A preluat pur şi simplu un alt proiect al colegilor noştri (de la PNL – n.r.), a adus amendamente – 18 am numărat – la opt articole, au modificat complet conţinutul şi au relaxat foarte mult această legislaţie, în continuarea demersului mai vechi de dezincriminări, de relaxare a legislaţiei penale. Îşi doresc cei de la PSD să rezolve problema corupţiei prin eventuala abrogare a întregului Cod penal. PSD distruge justiţia, slăbeşte legislaţia penală, deschide larg porţile închisorilor”, a explicat Stelian Ion.


Luni, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat aport favorabil proiecului, cu 13 voturi „pentru”, nouă voturi „împotrivă” şi două abţineri.

În 11 aprilie, Comisia juridică a decis că persoanele condamnate pentru infracţiuni cu violenţă sau care au profitat de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei, persoanele condamnate pentru corupţie şi persoanele recidiviste nu vor putea să îşi ispăşească pedeapsa acasă sau în weekend.

De asemenea, Comisia juridică a decis că „măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate cu supraveghere din partea unor lucrători anume desemnaţi de către Ministerul Afacerilor Interne cu sau fără brăţară electronică”.

Iniţial, proiectul prevedea măsuri de arest la domiciliu şi pentru categoriile enumerate mai sus, iar preşedintele Comisiei juridice, Eugen Nicolicea, a spus că modificările au fost aduse deoarece „opinia publică nu doreşte aşa ceva”.

O altă prevedere stabileşte că judecătorul de supraveghere a privării de libertate va dispune stabilirea unei măsuri alternative de libertate pentru persoanele care au executat, fara a fi sanctionate, jumatate din fracţia minimă de executat in sistemul penitenciar.

Astfel, hotărârea privind stabilirea măsurii aplicării acesteia se comunica deţinutului in termen de 3 zile de la pronunţare, iar în situaţia in care a fost amanata aplicarea unei masuri alternative de executare a pedepsei, deţinutul poate contesta hotararea tot in 3 zile de la comunicare ei, la judecatoria din raza locului de deţinere, dar hotararea pronunţata de judecătorie este definitiva.

Potrivit amendamentelor adoptate de Comisia juridică, măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt măsuri de natură judiciară, dispuse de judecătorul de supraveghere a executării pedepsei, constând în înlocuirea măsurii executării pedepsei principale cu închisoarea în regim de detenţie cu măsura executării acesteia la domiciliu, în libertate sau în regim special penitenciar. Astfel, judecătorul de supraveghere a executării pedepsei poate dispune una dintre măsurile alternative pentru persoanele condamnate, care au efectuat fracţia de 1/5 din pedeapsă necesară pentru luarea în discuţie a regimului de detenţie, membrii comisiei au decis că este vorba despre persoane condamnate la pedepse de până la 5 ani.

Proiectului mai prevede că măsurile alternative de executare a pedepsei privative de libertate sunt executarea la domiciliu a pedepsei, executarea fracţionată a pedepsei privative de libertate în timpul săptămânii la domiciliu şi în zilele de sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat pentru această măsură de executare, precum şi executarea pedepsei în regim mixt, la domiciliu, cu prestarea de zile de muncă în folosul comunităţii în echivalent.

La decizia judecătorului, condamnaţii pentru fapte fără violenţă, care nu sunt recidivişti şi care au o pedeapsă de maximum cinci ani, beneficiază de măsura arestului la domiciliu sau în zilele de sâmbătă şi duminică.

Preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, deputatul PSD Eugen Nicolicea, le-a reproşat luni jurnaliştilot că au prezentat proiectul „într-un mod mai mult sentimental decât într-un mod juridic”.

Nicolicea a susţinut că el a propus ca şi persoanele condamnate pentru corupţie să beneficieze de această lege: „Punctul meu de vedere era acela că odată condamnat, toţi condamnaţii sunt egali şi au de ispăşit nişte pedepse".

Referitor la amendamentul potrivit căruia vor fi desemnaţi de către Ministerul Afacerilor Interne lucrători anume pentru a supraveghea cu sau fără brăţară electronică persoana  arestată la domiciliu, Nicolicea a spus că aceştia vor fi selectaţi din rândul specialiştilot, iar brăţara electronică prin care vor fi monitorizaţi cei arestaţi înseamnă „o hartă pe un ecran unde este urmărită persoana în cauză”.

„Vor fi selectaţi din rândul specialiştilor. Brăţara electronică înseamnă să ai o hartă pe un ecran şi să fie un lucrător specializat în lucru cu acestă aparatură. Vezi că s-a deplasat cineva de la domiciliu, sesisezi, nu te duci tu, că nu eşti cel care pune în ordine, ci semnalezi pe cel mai apropiat lucrător de poliţie să reacţioneze. Nu este un mare lucru”, a explicat acesta.

De asemenea, întrebat ce se întâmplă cu persoanele care nu vor fi supravegheate cu brăţară electronică, Nicolicea a spus: „Sunt persoane care trebuie să se prezinte la control o dată, de două ori pe săptămână şi, fiind repartizaţi pe întreg teritoriul ţării, sunt mai puţine persoane pe care nu ar avea cine să le supravegheze, cel puţin un şef de post şi un agent este în fiecare comună, nu? Ei bine, în situaţia în care respectivii încalcă această chestiune, reacţionează autorităţile locale. Cu privire la încălcările respective, să ştiţi că acesta este subiectul care trebuie punctat, că nu pleacă nimeni să execute o măsură alternativă dacă nu dispune judecătorul, ori dacă judecătorul a constatat că persoana respectivă poate să beneficieze de astfel de măsură, va beneficia. Sper că nu vă manifestaţi neîncrederea într-un judecător sau în independenţa judecătorului”.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri