Protocol DIPI - Parchetul General. Deputat USR: „PSD e interesat doar de protocoalele cu SRI”. Precizările DIPI

Data publicării:
lucian stanciu viziteu usr 2 fb

Protocolul încheiat între Direcția Generală de Protecție Internă a MAI și Parchetul general, prezentat ieri de un deputat USR, a fost denunțat și decasificat anul acesta, precizează DIPI într-un comunicat de presă.

lucian stanciu viziteu usr fb
Foto: Lucian Stanciu -Viziteu / Facebook

Declasificarea și denunțarea Protocolului de cooperare au fost fundamentate de analiza instituțională care a evidențiat că activitatea fostului Departament de Informații și Protecție Internă (DIPI), unitate desființată, de a asigura organelor de urmărire penală suportul de specialitate, s-a realizat în condițiile Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,și ale Codului de procedură penală, până la publicarea Deciziei CCR  nr. 51/16.02.20162”, se arată într-un comunicat de presă.

Precizările vin după ce, ieri, deputatul USR Lucian Stanciu-Viziteu a publicat acest protocol, declasificat în mai 2018, spunând că Parchetul general a avut protocoale de colaborare cu mai multe instituții, dar că PSD este interesat doar de protocoalele cu SRI deoarece doar această instituție „a colectat date despre faptele lor de corupție”.

De ce Dragnea este interesat doar de protocoalele cu SRI? Pentru că pe baza acelor protocoale s-au strâns probe împotriva liderilor PSD-ALDE. Dacă DIPI ar fi susținut activitatea parchetelor în zona de anti-corupție probabil că liderii PSD ar fi atacat la CCR și aceste protocoale. Nu au făcut acest lucru pentru că DIPI nu s-a implicat aproape deloc în lupta împotriva corupției iar astăzi serviciul este 'securizat' prin faptul că numirea directorului este făcută politic de către Ministrul de Interne”, a scris Stanciu Viziteu pe Facebook.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri