PSD anunță că se opune creșterii vârstei de pensionare. Turcan: „Lansează un fake news”. Boloș: Este prevăzută în PNRR. Termenul-2035

Data publicării:
BUCURESTI - 1 OCTOMBRIE, ZIUA INTERNATIONALA A PERSOANELOR VARST
Secretarul general al PSD a transmis, marți, într-un comunicat de presă că social-democraţii se opun creşterii vârstei de pensionare. Foto: INQUAM Photos/Bogdan Ioan Buda

PSD se opune creşterii vârstei de pensionare, iar discuţia pe această temă trebuie tranşată înainte de a da naştere şi la alte „îngrijorări” pentru români, a declarat, marţi, secretarul general al partidului, Paul Stănescu. În replică, fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, susține că „lansează un fake news care va genera îngrijorare”. Întrebat despre creștere vârstei de pensionare, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a precizat că este prevăzută în PNRR, menţionând că soluţia tehnică este la Ministerul Muncii, iar o decizie se va lua la nivelul coaliţiei de guvernare, având în vedere că este un jalon cu „extrem de mare impact” asupra populaţiei şi lucrurile trebuie „bine cumpănite”.

Secretarul general al PSD a transmis, marți, într-un comunicat de presă că social-democraţii se opun creşterii vârstei de pensionare, iar discuţia pe această temă trebuie tranşată.

„Discuţia despre creşterea vârstei de pensionare trebuie tranşată înainte să mai dăm naştere, din cine ştie ce motive politice, şi la alte îngrijorări pentru români. PSD nu susţine o astfel de măsură. Nu vrem să punem o presiune şi mai mare pe salariaţi. Ba din contră, în loc să le generăm mai multe griji, vrem să luăm din povara fiscală de pe umerii lor, pentru că munca pe care o prestează trebuie răsplătită cum se cuvine. Acesta este într-adevăr un proiect bun pe care PSD l-a propus deja”, a afirmat Stănescu, potrivit unui comunicat de presă.

El a adăugat că social-democraţii vor face eforturile necesare pentru a-i convinge şi pe partenerii de coaliţie de faptul că echitatea se susţine doar cu politici care sunt în favoarea salariaţilor.

„"În acest moment, coaliţia de guvernare nu trebuie să se preocupe în vreun fel de creşterea vârstei de pensionare. Scopul nostru, şi aici PSD nu s-a abătut nicio clipă de la acest obiectiv, este să sprijinim şi să protejăm în continuare românii. Deci, trebuie să închidem astfel de teme false şi să ne concentrăm pe priorităţile legislative pe care le-am anunţat”, a transmis Paul Stănescu.

La comunicatul partenerilor de coaliție a reacționat fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan.

„Comunicatul PSD referitor la dezacordul lor privind creșterea vârstei de pensionare lansează un fake news care va genera îngrijorare, pe care tot PSD ar urma să o exploateze politic. Am verificat din nou și nu știe nimeni de existența vreunui proiect de creștere a vârstei de pensionare în România. Nu există pe nicăieri un asemenea proiect. Mă întreb atunci, de unde această solicitare publică a PSD față de PNL?”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Boloș: Creşterea vârstei de pensionare este prevăzută în PNRR

Întrebat, însă, la Parlament, despre acest subiect, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat că majorarea vârstei de pensionare este prevăzută în PNRR.

„Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035. E un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană. Sunt cele mai grele jaloane şi trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România, interesul României este în joc”, a afirmat Boloş, la Parlament, potrivit Agerpres.

El a precizat că, potrivit legislaţiei existente, această aliniere a vârstei de pensionare la bărbaţi şi femei este trecută textual în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

„Detaliile tehnice le vor oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârşit al acestui jalon”, a adăugat Marcel Boloş.

Întrebat în legătură cu faptul că jalonul prevede pensionarea facultativă până la vârsta de 70 de ani, ministrul a menţionat că „jalonul vorbeşte despre acordarea de stimulente pentru a duce vârsta de pensionare până la 70 de ani”.

El a adăugat că acest lucru înseamnă că sunt acordate anumite facilităţi pentru cei care au depăşit vârsta de pensionare şi sunt activi pe piaţa muncii.

„Aşa prevede jalonul, dar, repet, soluţia tehnică este la Ministerul Muncii şi este o decizie care se va lua la nivelul coaliţiei, pentru că este un jalon cu extrem de mare impact asupra populaţiei şi trebuie cumpănite bine lucrurile din acest punct de vedere. Nu pot să vă ofer alte informaţii decât cele care sunt în jalon”, a explicat Boloş.

Conform acestuia, Ministerul Muncii lucrează în prezent pentru a termina jalonul privind pensiile speciale, care este „extrem de greu” şi sunt implicate şi ministerele de linie, fiind „un volum de muncă imens”.

„Deja cred că suntem la al doilea set de observaţii pe care l-am primit de la Comisia Europeană, dar este un lucru care se petrece în mod uzual, în care Comisia vede un progres în proiecte şi amendamente. Obervaţiile Comisiei vin în acelaşi termen de analiză, de opţiuni şi de analiză de sustenabilitate şi de aliniere a pensiilor la contributivitate. Aceste condiţii sunt fundamentale pentru reformă, vorbesc din perspectiva pensiilor speciale, cele care privesc vechimea în profesie, care privesc limita de vârstă sau stagiul minim de cotizare. Sunt elemente definitorii ale acestei reforme, dar sunt convins că Ministerul Muncii, împreună cu ministerele de linie, vor aduce cea mai bună formă a acestui acestui proiect de lege şi trebuie să le acordăm sprijin pentru ca să poată duce această misiune grea la bun sfârşit”, a adăugat ministrul.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...