PSD critică Guvernul după schimbarea lui Alexandru Nazare: Un scandal interminabil doar pentru orgolii politice

Data publicării:
ciolacu arata cu degetul intr-o conferinta de presa la sediul psd
Președintele PSD Marcel Ciolacu. Foto: INQUAM Photos/Sabin Cirstoveanu

PSD critică Guvernul pentru "scandalul interminabil" din Executiv și Coaliție. Social-democrații spun că acest comportament arată "dezinteresul total" al guvernanților față de "problemele reale" ale oamenilor.

"PSD condamnă scandalul interminabil din Guvern și din Coaliția de Guvernare. Domnilor guvernanți, românii sunt preocupați de nivelul lor de trai!

Un nivel de trai care se prăbușește, pe fondul exploziei prețurilor la alimente, medicamente și energie. Aceasta este România reală!

O Românie care încă așteaptă măsuri pentru creșterea veniturilor populației, pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, pentru sprijinirea familiilor cu copii sau pentru pregătirea noului an școlar!

O Românie reală de care sunt rupți cei care conduc și se ceartă ca nebunii pe funcții și pe controlul partidelor din Coaliția de guvernare", transmite PSD, joi, într-un comunicat de presă.

Social-democrații susțin că schimbările din Executiv și din partidele aflate la guvernare nu sunt făcute în interesul cetățenilor, ci "doar pentru satisfacerea orgoliilor politice ale celor care conduc țara". Ei spun că guvernanții dovedesc "un comportament cinic și iresponsabil, care arată dezinteresul total față de problemele reale ale cetățenilor".

"PSD condamnă absența și tăcerea asurzitoare a președintelui Klaus Iohannis față de aceste certuri. Președintele României a girat personal acest Guvern de scandalagii", mai transmite PSD.

Premierul Cîțu a trimis la Palatul Cotroceni cererea de revocare a ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Premierul a spus că a preluat el însuși, ca interimar, mandatul de la Finanțe.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri