PSD, reacție dură la discursul lui Viktor Orban: România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse

Data publicării:
Sigla PSD la intrarea într-un sediu.
Sigla PSD. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, afirmă, într-un comunicat de presă, că România „nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar”. Mesajul vine după discursul ținut în weekend de premierul maghiar la Băile Tușnad.

„«Întinde-te doar cât îți permite pătura», spune un proverb de origine maghiară. În mod normal, acesta ar trebui să fie cunoscut și de către liderii maghiari, care vin an de an în România, pentru a participa la diferite evenimente organizate la Băile Tușnad. Doar că, în ultima perioadă, și mai ales în aceste zile, înțelepciunea proverbială maghiară a cam lipsit din tipul de comportament politic pe care ar trebui să-l aibă aceștia când sunt oaspeți pe teritoriul unui alt stat.

Voi fi foarte clar și tranșant în privința comunicării politice naționaliste din zilele acestea ale liderilor unguri: România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse, nici ale premierului Viktor Orban, nici ale membrilor guvernului ungar. Dacă aceștia doresc să critice acțiunile comune ale UE și NATO și să facă previziuni legate de agresiunea la care este supusă Ucraina din partea Rusiei, atunci să o facă de pe teritoriul Ungariei, unde au libertatea de a spune ce vor. În interiorul unui alt stat, astfel de mesaje sunt inadecvate.

Nu avem nevoie ca acestea să se amestece toxic, în spațiul public românesc, cu angajamentele și pozițiile noastre clare în favoarea consolidării și susținerii proiectului european. Să spui că UE a pierdut războiul este absolut inutil, superficial și necredibil, mai ales când vorbești de pe poziția complicată de stat izolat politic în UE. Înțelepciunea proverbială maghiară poate fi utilă, dar cea politică lasă de dorit.

„Sportul a ajuns să derapeze către anumite scopuri politice”

În plus, vreau să atrag atenția că un alt aspect devine îngrijorător și nu-l putem tolera: transformarea sportului, în zonele cu minoritate maghiară, în instrument de promovare a autonomiei pe criterii etnice. În loc ca sportul să promoveze competiția, unitatea și o bună înțelegere între maghiari și români, a ajuns să derapeze către anumite scopuri politice. Se vede rău, ca și cum trebuie mulțumiți diverși oficiali unguri cu orice preț, atunci când vin în România. Cred că se impune la nivelul Coaliției o clarificare urgentă a acestui mod de a gestiona activitatea sportivă. Este inacceptabil ca el să fie denaturat de la adevărata sa misiune, chiar sub ochii noștri și a autorităților române.

Aceste momente, oarecum penibile și provocatoare, trebuie să dispară. Relațiile oficiale diplomatice care se construiesc între România și Ungaria nu trebuie alterate sub nicio formă de tot felul de provocări politice.

Reamintesc oricui mai are îndoieli că autonomia pe criterii etnice este inacceptabilă, contrară Constituției, iar unitatea și indivizibilitatea țării sunt sfinte”, arată comunicatul PSD semnat de Paul Stănescu.

Uniunea Europeană are nevoie de o nouă strategie privind războiul din Ucraina, deoarece sancțiunile împotriva Moscovei nu au funcționat, a declarat sâmbătă premierul ungar Viktor Orban.

„Este nevoie de o nouă strategie care să se concentreze pe tratativele de pace și pe elaborarea unei propuneri bune de pace… în loc să se axeze pe câștigarea războiului”, a declarat premierul maghiar în discursul său de la Școala de vară de la Băile Tușnad.

Premierul de extremă-dreapta al Ungariei a atacat și „amestecarea” raselor europene și non-europene într-un discurs care imediat a provocat indignarea partidelor de opoziție și a politicienilor europeni.

„Noi (ungurii) nu suntem o rasă mixtă...și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a spus Orban sâmbătă. El a adăugat că țările unde europenii și non-europenii se amestecă „nu mai sunt națiuni”.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât este rezerva de aur a României. Motivul pentru care Mugur Isărescu o ține blocată
Digi FM
Ce ar fi descoperit Brigitte în telefonul lui Emmanuel Macron înainte de momentul viral din avion: "Te găsesc...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce i s-a întâmplat lui Mihai Trăistariu imediat după ce a cântat în finala Eurovision, acum 20 de ani: "Mama...
Film Now
John Travolta, cu beretă pe cap, lacrimi în ochi și fiica la braț, la Cannes. A primit Palme d’Or onorific...
Adevarul
O unitate rusă și-a documentat propria crimă de război publicând imagini cu atacul asupra unui vehicul al ONU
Newsweek
Vestea așteptată de 2.000.000 pensionari. CCR a anunțat că va analiza dacă CASS la pensie încalcă legea
Digi FM
Cine e personajul în alb care a apărut cu Alexandra Căpitănescu pe scena Eurovision 2026. Povestea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 lucruri pe care un cardiolog le face zilnic pentru a reduce principala cauză de infarct: "Schimbări mici...
Digi Animal World
Descoperirea șocantă făcută de un bărbat în propriul dormitor. Ce se ascundea în perna sa: „Așa ceva nu am...
Film Now
Sunt căsătoriți de 33 de ani. Michelle Pfeiffer și soțul ei, doi îndrăgostiți pe covorul roșu la un eveniment...
UTV
Marilu Dobrescu și Nicole Cherry sunt acuzate că ar fi fost plătite să promoveze Malta la Eurovision. „Sunt...