PSD și UNPR, dragoste cu năbădăi

Data publicării:
opreaponta

Primul dezacord major între PSD şi UNPR a apărut la dezbaterea modificărilor la Codul Penal.

În momentul în care constatăm că se lucrează, de exemplu, la Codul ăla penal...unii vor să îl modifice pe furiş, pe noi ne pierd de parteneri”, spunea, în iunie, Gabriel Oprea.

După această declaraţie, cele 22 de proiecte de modificare au fost amânate pentru sesiunea parlamentară de toamnă. Dintre acestea face parte şi proiectul care îi scapă pe corupţi de cătuşe. Ruptura între PSD şi UNPR părea să se adânceasă când Gabriel Oprea a anunţat că va vota propunerea preşedintelui pentru şefia Serviciului de Informaţii Externe.

În ciuda nemulţumirilor din PSD, Mihai Răzvan Ungureanu a ajuns în fruntea Serviciului de Informaţii Externe datorită votului dat de progresişti.

Din funcţia de premier interimar, Gabriel Oprea a reuşit să promoveze ordonanţa care măreşte lefurile bugetarilor.

Nu ne putem preface că este normal ca un preşedinte de ţară europeană să primească la final de lună aproximativ 1.500 de euro”, declara președintele UNPR.

La revenirea în ţară, Victor Ponta s-a opus proiectului: „Decizia mea e foarte clară: mărim salariile la demnitari când le mărim la toți funcționarii”.

Opoziţia lui Victor Ponta nu a putut opri intrarea în vigoare a proiectului prin care sunt majorate lefurile demnitarilor de la 1 august.

Chiar şi în ciuda unor diferenţe de opinie, liderul interimar al PSD Liviu Dragnea se bazează pe sprijinul lui Gabriel Oprea.

„Sunt prieten cu Gabriel Oprea din 2001. Am fost, sunt şi voi fi într-o relaţie foarte bună cu Gabriel Oprea, pentru că nu prea sunt lucruri care să ne separe”, declara, luna trecută, Liviu Dragnea.

Liderul UNPR se laudă cu o relaţie bună şi cu liderul opoziţiei, Vasile Blaga.

Progresiştii numără în acest moment 62 de parlamentari în cele două Camere. Votul lor la o eventuală moţiune de cenzură ar putea demite Guvernul Ponta. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Cum ar arăta Delia dacă ar fi bărbat. Artista s-a jucat cu inteligența artificială și a creat isterie în...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Halle Berry, mărturisiri despre problemele cu care s-a confruntat: „Medicul mi-a spus că e cel mai rău caz pe...