Punctul de pensie va crește de la 1 ianuarie la 1785 de lei

Data publicării:
un batran se sprijina intr-un baston intr-un azil
Foto: Guliver/GettyImages

Valoarea punctului de pensie se majorează, de la 1 ianuarie 2023, la 1.785 lei, de la 1.586, conform proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare publicat marţi pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Începând cu anul 2024, valoarea se majorează cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.

"Majorarea şi data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat", se menţionează în proiect.

Totodată, proiectul prevede că, începând cu 1 ianuarie 2023, pensiile militare de stat ale căror cuantumuri brute recalculate, stabilite şi/sau actualizate, după caz, până la data de 31 decembrie 2017 şi indexate ulterior, în conformitate cu legislaţia în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, se indexează din oficiu. Astfel, cele de până la 3.000 lei inclusiv se indexează cu 12,5%, fără să depăşească 3.256 lei, cele între 3.001 lei - 4.400 lei inclusiv se indexează cu 8,5%, fără să depăşească 4.687 lei, între 4.401 lei - 5.800 lei inclusiv se indexează cu 6,5%, fără să depăşească 6.103 lei, între 5.801 lei - 7.200 lei inclusiv se indexează cu 5,2%, fără să depăşească 7.518 lei, între 7.201 lei - 8.600 lei se indexează cu 4,4%, fără să depăşească 8.902 lei, şi între 8.601 lei - 10.000 lei se indexează cu 3,5%, fără să depăşească 10.000 de lei.

În ceea ce priveşte pensiile militare de stat stabilite începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi indexate ulterior, în conformitate cu legislaţia în vigoare, aflate în plată la 31 decembrie 2022, acestea se indexează din oficiu, astfel: până la 3.000 lei inclusiv se indexează cu 3,8%, fără să depăşească 3.076 lei; între 3.001 lei - 4.400 lei inclusiv se indexează cu 2,5%, fără să depăşească 4.485 lei; între 4.401 lei - 5.800 lei inclusiv se indexează cu 1,9%, fără să depăşească 5.888 lei; între 5.801 lei - 7.200 lei inclusiv se indexează cu 1,5%, fără să depăşească 7.295 lei; între 7.201 lei - 8.600 lei se indexează cu 1,3%, fără să depăşească 8.687 lei; între 8.601 lei - 10.000 lei se indexează cu 1%, fără să depăşească 10.000 lei.

Proiectul mai prevede că în anul 2023 se acordă un ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei. Acest ajutor va fi în cuantum de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv, de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei, inclusiv, în cuantum de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei, inclusiv.

Ajutorul financiar se plăteşte în două tranşe, în lunile ianuarie 2023 şi, respectiv, octombrie 2023.

Editor : A.V.D

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comentariul ironic făcut de Vladimir Putin după decizia de renumărare a voturilor în România
Digi FM
Helmut Duckadam, intervenție la Digi Sport, cu câteva zile înainte să moară. Fusese operat acum câteva luni...
Pro FM
CRBL continuă seria intervențiilor estetice. Artistul are în plan să se transforme total: „Am făcut prima...
Film Now
Fiica lui Paul Walker, mesaj emoționant la 11 ani de la moartea actorului: „Îmi lipsești în fiecare zi!” Ce...
Adevarul
Chestor al MAI, dialog șocant cu doi solicitanți de vize de flotant: „Sunt polițist, la dracu, vă rup...
Newsweek
Cum arată DOCUMENTUL ce trebuie dus la Casa de Pensii ca să iei mai mulți bani la Mica Recalculare?
Digi FM
Dorința neîmplinită a lui Helmut Duckadam. S-a stins din viață cu un mare regret în suflet
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Planta pe care nu trebuie să o mănânce niciodată câinele tău. Toți o avem în gospodării și e foarte toxică...
Film Now
Dolph Lundgren, fotografiat alături de soție, în timpul unei discuții tensionate. Actorul a dezvăluit recent...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...