Radu Miruţă: România plăteşte astăzi doar dobânzi la împrumuturi, echivalentul a aproape 3% din PIB. Unde o să ajungem în ritmul ăsta?

Data actualizării: Data publicării:
radu miruta la o sedinta
Radu Miruță. Foto: Inquam Photos / George Călin

Radu Miruţă a declarat luni seară că dobânzile pe care România le plăteşte în prezent reprezintă aproape 3% din Produsul Intern Brut și subliniază că este nevoie de reducerea cheltuielilor instituţiilor publice, iar ”cine nu susţine aceste măsuri trebuie să se ducă în faţa oamenilor şi să spună: mai pun o taxă pe voi”. Miruţă prezintă şi un posibil calendar privind aprobarea pachetului de legi prin care se reduc cheltuielile bugetare.

„România plăteşte astăzi doar dobânzi, dobânzi la împrumuturi, echivalentul a aproape 3% din PIB. Unde o să ajungem în ritmul ăsta? Să trăim doar pe caiet, ca la colţul satului, pe datorie? Unde ajungem? Eu nu sunt parte din categoria de politicieni care vine şi spune că peste tot curge lapte şi miere. Şi că mai fac eu un abracadabra şi mai curge încă o tură de lapte când e viitură pe marginea drumului care trebuie cumva abordată”, a afirmat Radu Miruţă la Euronews România, citat de News.ro.

Întrebat care va fi momentul în care se va şti dacă, la modul real, ministerele şi instituţiile publice au făcut reduceri de cheltuieli, ministrul a răspuns: ”Publicarea bugetului”.

„Ministerul de Finanţe vede bit cu bit, cifră cu cifră, după virgulă dacă s-au întâmplat lucrurile astea sau nu. Dacă vom reuşi un buget care să fie în mod verificabil şi serios bazat pe un deficit, nu ştiu, de şase, şase şi ceva la sută, anul trecut fiind 9,4 cât a fost, înseamnă că s-au redus nişte cheltuieli, dacă nu, nu. Ministerul de Finanţe vede astea instant. Cine se ocupă de proiectarea bugetului ştie pe ce să se bazeze, se bazează pe cheltuielile astea existente sau inexistente. Tocmai de-asta aceste măsuri trebuie luate înainte de buget. Că nu pot să creionez un buget estimând că poate coaliţia se va răzgândi şi va lua o decizie sau nu va lua o decizie. Hai să vedem întâi dacă coaliţia are putere să ia decizia asta, vedem cum arată decizia asta şi cum se oglindeşte asta în cifre”, a adăugat Radu Miruţă.

El a arătat că discuţiile privind reducerile de cheltuieli nu sunt unele noi.

„Discuţiile astea au fost purtate şi anul trecut, n-a fost ceva nou astăzi. Astăzi poate că bucata nouă a fost că am deschis ochii şi am realizat că ce-am vorbit anul trecut vine vremea să se şi întâmple. Altfel, cine nu susţine aceste măsuri trebuie să se ducă în faţa oamenilor şi să spună: mai pun o taxă pe voi”, a mai spus Miruţă.

Radu Miruță a dat explicaţii şi despre posibilul calendar privind legile prin care se reduc cheltuielile bugetare.

”Dacă se ia decizia asta la începutul săptămânii viitoare ca o continuare coerentă a celor care s-au discutat până acum, în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare sunt şanse foarte mari ca acest proiect, acest pachet de legi să fie adoptat. Se asumă răspunderea în Parlament, după care se lucrează la buget pe cifrele noi. Sigur, opoziţia poate să facă moţiuni de cenzură, instrumente clasice. Dar eu vreau să aud din partea celor care spun că nu-i bine asta, că şi eu spun că nu-i bine că am ajuns aici. Dar care-i soluţia? Soluţia este sau minciună sau creşteri de taxe. Şi minciună înseamnă creşteri de taxe la anul, poate. Nu ai loc în haina asta. Ori slăbeşti, ori iei haina mai mare. Nu ai nimic de făcut. Eu m-am săturat de politicieni care vin şi spun că s-au trezit şi-au visat frumos şi-au mai descoperit o soluţie care nu este compusă din nimic coerent”, a adăugat Miruţă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei