Rădulescu dă de gol strategia PSD în cazul anchetării lui Kovesi: Va avea o viață grea. Nu a crezut în coincidenţe

Data actualizării: Data publicării:
catalin radulescu fb

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că Laura Codruţa Kovesi „va avea o viaţă foarte grea” şi va fi pusă sub acuzare, referindu-se la citaţia primită de fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie din partea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în justiţie, în calitate de suspect.

„Doamna procuror şef DNA, în decursul timpului, nu a crezut în nicio coincidenţă, nici ce s-a întâmplat în Prahova, nici ce s-a întâmplat în Satu Mare, în Argeş, în Braşov, dar iată că i-a venit rândul să spună despre toate mizeriile pe care le-a acoperit timp de mai mulţi ani. O să aibă multe surprize, pentru că eu cred că vor fi foarte mulţi denunţători în această perioadă care au colaborat cu dânsa într-un fel sau altul, şantajaţi sau puşi să spună o mulţime de mizerii şi cred că de data asta aceşti denunţători, din ce ştiu eu, vor spune. Eu cred că doamna va avea o viaţă foarte grea începând de mâine, eu sper că procurorii care sunt oneşti şi care trebuie să îşi facă treaba la această secţie de procurori, secţie la care dânsa s-a opus în permanenţă, cred că această secţie îşi va face treaba şi toţi procurorii care au abuzat sau nu au respectat legea sau nu şi-au făcut deontologia profesională şi nu au probat în niciun fel de dosar, ci au primit comenzi să facă dosare oamenilor care au fost nevinovaţi, vor răspunde. Eu cred că dânsa va fi pusă sub acuzare începând de mâine şi va trebui să răspundă pentru toate capetele de acuzare care i se aduc”, a spus joi Rădulescu la Palatul Parlamentului.

Citește și: Cine sunt românii care îl ajută pe Putin ca Marea Neagră să rămână „lac rusesc”

Rădulescu: Pe cine reprezintă Kovesi, cine a susţinut-o pentru funcţia de procuror european, că noi nu ştim?

El a menţionat că Laura Codruţa Kovesi ar trebui să se retragă din competiţia pentru funcţia de procuror european pentru că „dezonorează ţara şi Guvernul României”.

„Cred că de data asta europenii cei mai viguroşi, care comentau vizavi de modificările legilor Justiţiei pe care le făcea Parlamentul, domnul Timmermans şi domnul Juncker, să văd care vor fi reacţiile celor mai răi adversari ai PSD şi ai politicii făcute de PSD ce vor spune în momentul în care doamna Kovesi se află în situaţia asta, sau ce vor spune dacă ea va fi acuzată, dacă va începe urmărirea penală. (...) Pe cine reprezintă doamna Kovesi, cine a susţinut-o pe doamna Kovesi pentru funcţia de procuror european, că noi nu ştim? Eu cred şi eu ştiu că această propunere trebuia susţinută de Guvern şi trebuia să o facă Guvernul României sau Parchetul General, dar după ce avea o discuţie şi cu Guvernul. Eu nu îmi amintesc ca doamna Kovesi să fi avut susţinerea Guvernului”, a afirmat Cătălin Rădulescu.

El a spus că Kovesi a eludat una din condiţiile de participare pentru funcţia de procuror european, care spune că era obligatoriu să fi făcut timp de cinci ani dosare pe fonduri europene.

„Nu a făcut niciodată dosare pe fonduri europene. (...) Cred că acolo doamna Kovesi a ajuns ca un fel de recunoaştere a preşedintelui Iohannis, pentru ce a făcut împotriva PSD şi a oamenilor, în general. Eu sunt convins că ăsta e un lobby făcut de preşedintele României pentru dânsa. În Europa, faţă de România, există lobby, acolo se face lobby şi este legal, în România lobby nu este legal şi se cheamă trafic de influenţă”, a menţionat el.

Fosta şefă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că, în cursul serii de miercuri, a primit o citaţie din partea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în justiţie, în calitate de suspect, ea adăugând că este nevinovată şi că îşi va continua drumul în procedura pentru ocuparea funcţiei de procuror-şef european.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri