Rafila, despre certificatul verde: „O să discutăm. O să fie o decizie nu numai medicală, ci și politică”

Data publicării:
vertificare certificat verde prin aplicatie
Certificat verde Covid-19. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Sănătății, Alexandu Rafila, spune că certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descise în legislația UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare pentru COVID-19.

Întrebat miercuri, la un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România, dacă crede că obligativitatea prezentării certificatului verde în anumite locuri ar trebui pelungită, ministrul Sănătății a spus că aceasta este o decizie nu numai medicală, ci și politică.

„O să discutăm, asta o să fie o decizie nu numai medicală, ci și politică. Dumneavoastră ați văzut că ne-am confruntat un an și jumătate cu multe decizii politice care nu erau legate de recomandările medicale. O să încercăm să găsim o soluție. Punctul meu de vedere este că această soluție trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE, apropo de certificatul verde”, a spus Alexandru Rafila.

„Noi, de fapt, ar trebui să nu mai vorbim de certificatul verde pentru că inclusiv la nivelul CE există o oarecare sensibilitate, pentru că certificatul verde se referă strict la libera circulație între statele membre și ar trebui să-i spunem certificat COVID sau de limitare a infecției COVID”, a explicat ministrul, potrivit Mediafax.

Ministrul a comentat și o declarației a președintei CE, Ursula von der Leyen, care a spus că Uniunea Europeană ar trebui să ia în calcul introducerea obligativității împotriva COVID-19 ca reacție față de răspândirea rapidă a noii tulpini Omicron.

„Sunt tot felul de discuții. Eu aș fi puțin mai reținut. Vaccinarea trebuie să fie un act voluntar. Mai este un lucru - trebuie să vedem, în contextul emergenței acestei noi tulpini, care e eficacitatea vaccinării”, a spus el.

„Și acum pledez în continuare (pentru vaccinare - n.r.). Facem din nou apel la toată lumea, dacă dorește să aibă sărbători în liniște, în siguranță, să-și vaccineze în primul rând persoanele vârstnice și pe cei cu boli cronice din familie. În ceea ce privește obligativitatea vaccinării sunt discuții în interiorul unor state membre, iar această decizie nu a fost adoptată în parlamentele respective”, a mai spus Rafila.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate o persoană deveni proprietar dacă plătește impozitul unei locuințe? Ce spune legea și ce trebuie să...
Digi FM
Un tânăr care se plimba cu caiacul, înghițit de o balenă și eliberat nevătămat. Momentele incredibile...
Pro FM
Ce ar fi determinat despărțirea dintre Bianca Censori și Kanye West. Apropiat: „S-a săturat, a fost picătura...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Profilul psihologic al lui Ilie Bolojan, care a anunțat că va locui 100 de zile în Palatul Cotroceni...
Newsweek
Avocatul Poporului încasează 3 pensii de 22.000 lei. A tăiat 4.900.000 pensii contributive cu 12%
Digi FM
Cristina Cioran a născut un băiețel. Vedeta de 47 de ani, mamă pentru a doua oară alături de bărbatul cu care...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Transformarea polițistului care seamănă leit cu Dwayne Johnson. Arată la fel și la față, și la mușchi, și la...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...