Rareș Bogdan, la Digi24: România ultimilor doi ani strânge periculos de mult legăturile cu Rusia, China și Turcia

Data actualizării: Data publicării:
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. Foto:
Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan. Foto: Digi24

Trebuie rupt germenul bolșevismului și neocomunismului, a spus Rareș Bogdan, luni seară, la Digi24, vorbind despre trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției, pentru crima împotriva umanității. Jurnalistul, candidat din partea PNL la alegerile europarlamentare din 26 mai, adăugat că imaginile de acum trei decenii au fost revăzute în 10 august.

Rareș Bogdan a vorbit despre trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, printre alții, în dosarul Revoluției.

„Așteptăm de 30 de ani acest lucru. Nimeni nu poate justifica de ce au murit oameni după data de 22 decembrie, ora 12:30, când Ceaușescu se ridica de pe CC cu celebrul elicopter. Încă nu reușim să înțelegem de ce a trebuit să moară oameni, de ce au apărut celebrii teroriști, de ce au tras românii unii în alții. Sunt lucruri pentru care Ion Iliescu trebuie să răspundă. Chiar dacă e foarte târziu, e bine că se întâmplă acest lucru. Așa cum a fost în cazul Vișinescu, Ficior, chiar la 70 de ani distanță”, a spus jurnalistul, candidat din partea PNL la europarlamentare, luni, la Jurnalul de seară.

El a adăugat că povestea din decembrie 1989 spune despre politica românească de astăzi „spune că, din păcate, sângele de atunci și tot ce s-a întâmplat atunci, nefiind cunoscut total, neavând vinovații pentru măcelul de atunci, avem astăzi o mulțime de neobolșevici, de neocomuniști în spațiul public, în funcții publice. Și poate cel mai elocvent exemplu este CCR. Miercuri ne poate da o lovitură fatală pentru ce înseamnă România următorilor ani de zile”.

Întrebat dacă cei din PSD s-au lepădat de Ion Iliescu, Rareș Bogdan a răspuns: „Nici gând!”

„S-au lepădat la un moment dat, după care, în urmă cu patru-cinci luni de zile, făceau din nou apel la ayatollahul suprem. Din nou mergeau spre nucleul dur al lui Ion Iliescu. Ei se închină în continuare la Ion Iliescu, la Gelu Voican Voiculescu, la cei care în anii 90 care băteau intelectuali pe stradă. Dumneavoastră, pentru că aveți ochelari și imaginea de intelectual, erați cu siguranță căsăpit. Au bătut femei gravide, au bătut celebra doamnă în rochie alabastră. Imaginile acelea le-am revăzut la 29 de ani, în 10 august. Toate comportamentele s-au prelungit zeci de ani. România încă nu s-a făcut bine. E încă prezent germenul bolșevismului, al comunismului. Trebuie rupt. Trebuie să ne gândim la cum arată o Românie europeană. Nu o Românie care strânge periculos de mult legăturile cu Rusia, cu China, cu practicile lui Erdogan, în ultimii doi ani”, a mai spus Rareș Bogdan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri