„Răscoală” în PSD. Marian Oprișan s-a trecut primul pe listă la Senat și l-a dat afară pe omul pus de Ciolacu șef la PSD Vrancea

Data actualizării: Data publicării:
marian oprisan se stramba
Marian Oprișan îi datorează 1,5 milioane de euro mamei sale. Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Este scandal în PSD, după ce „baronul” de Vrancea căzut în dizgrație, Marian Oprișan, a pus la cale, marți, un adevărat puci. El nu a ținut cont de deciziile șefului său de partid și, deși nu mai este liderul organizației locale, a convocat o ședință și s-a pus în fruntea listei candidaților pentru Senat. În plus, la ședință a fost votat „în unanimitate” și un lider nou al organizației PSD Vrancea, deși Marcel Ciolacu, președintele partidului, îl desemnase marți pe Angel Tîlvăr la conducerea filialei județene. Acesta a fost însă revocat din funcție și înlocuit cu un altul, Vasile Carnariu.

Marcel Ciolacu i-a reproșat lui Marian Oprișan că a pierdut alegerile în județ pentru că a insistat să candideze pentru șefia Consiliului Județean. Ca urmare,  i-a luat funcția de președinte al organizației Vrancea și și-a asumat el funcția de președinte interimar. În plus, liderul PSD i-a transmis lui Oprișan că partidul va câștiga parlamentarele în județ și fără contribuția sa. Marți, conducerea PSD a decis ca vicepreședintele organizației Vrancea, Anghel Tîlvăr să preia, interimar, funcția de președinte.

Organizația PSD Vrancea anunță însă, marți seara, într-un comunicat, că și-a desemnat candidații la alegerile parlamentare, în cadrul unei ședințe care a avut loc la sediul PSD Vrancea, dar și în sistem online. Pe primul loc la Senat figurează Marian Oprișan, care, precizează comunicatul, a fost propus „în unanimitate” de membrii Consiliului Politic Județean.

„Ca urmare a convocării a mai mult de o treime din membrii Consiliului Politic Județean (CPJ) PSD Vrancea, format din președinți de organizații, primari, consilieri județeni și parlamentari, CJP a dezbătut în prezența a peste 150 de membri care au participat atât fizic, cât și online, mai multe proiecte de hotărâre. Printre altele, pe ordinea de zi a fost inclus și proiectul de hotărâre privind stabilirea candidaților la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD Vrancea. Ședința a fost condusă de Nicușor Halici, vicepreședintele organizației PSD Vrancea, iar în urma discuțiilor, consultărilor și a votului membrilor CPJ PSD Vrancea s-a stabilit următoarea listă de candidați:

Senat

1. Oprișan Marian (care a fost propus în unanimitate de membrii Consiliului Politic Județean)

2. Dumitrescu Cristian Sorin

3. Nedelcu Mihai

4. Nedelcu Cristina

Camera Deputaților

1. Halici Nicușor

2. Stoica Elena

3. Marin Laurențiu Daniel

4. Carnariu Vasile

5. Nica George Claudiu

6. Bălan Doru Geany

7. Șelaru Aurel

Listele de candidaturi vor fi depuse la sediul central al Partidului Social Democrat, pentru a fi semnate de președintele PSD Marcel Ciolacu”, precizează comunicatul organizației PSD Vrancea.

Pe ordinea de zi au mai fost incluse și următoarele proiecte de hotărâri, care au fost adoptate cu unanimitate de voturi, detaliză comunicatul:

1. Dizolvarea organizației municipale Adjud

2. Dizolvarea organizației orășenești Panciu

3. Revocarea din funcția de vicepreședinte al Organizației PSD Vrancea a domnului Tîlvăr Angel

4. Numirea ca interimar în funcția de vicepreședinte al Organizației PSD Vrancea a domnului Carnariu Vasile

5. Revocarea din funcția de secretar general al Organizației PSD Vrancea a domnului Dragoș Bârlădeanu

6. Numirea ca interimar în funcția de secretar general al Organizației PSD Vrancea a domnului Guguianu Constantin”.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...