K. Iohannis, după votul din Senat: PSD - ALDE obstrucţionează justiţia, făcând scut în jurul lui Tăriceanu

Data actualizării: Data publicării:
IOHANNIS DISCURS 2-PRESIDENCY

PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l scăpa de urmărirea penală, a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele spune că votul din Senat reprezintă  un act de crasă sfidare a românilor care și-au exprimat opțiunea clară la referendumul din 26 mai.

Totodată, în opinia preşedintelui, parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astăzi, se descalifică în fața propriilor cetățeni şi demonstrează că nu au niciun gând să se reformeze.

Reacţia preşedintelui vine după ce senatorii au respins cererea de urmărire penală pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu. Au fost 38 de voturi pentru, 71 împotrivă și o abținere.

Comunicatul integral transmis de preşedintele Klaus Iohannis

„PSD și ALDE continuă să obstrucționeze justiția, făcând scut în jurul lui Călin Popescu-Tăriceanu pentru a-l scăpa de urmărirea penală. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că votul dat astăzi în Senat reprezintă  un act de crasă sfidare a românilor care și-au exprimat opțiunea clară la referendumul din 26 mai. La doar câteva zile după ce românii au sancționat explicit și dur politica PSD-ALDE de a pune instituțiile statului în slujba protejării politicienilor cu probleme penale, senatorii majorității se dezic de mandatul primit de la cetățeni.

Parlamentarii PSD-ALDE, prin votul de astăzi, se descalifică în fața propriilor cetățeni și dovedesc astfel că nu sunt altceva decât o rușine pentru țara lor. România și-a reconfirmat pe 26 mai parcursul demn în rândul statelor cu democrații consolidate, în care nimeni nu este mai presus de lege. Respectarea acestui vot este obligatorie pentru toți parlamentarii, iar cei care refuză îi trădează practic pe cetățenii care i-au trimis în Parlamentul României să îi reprezinte, și nu să reprezinte interesele unor politicieni care trebuie să răspundă în fața legii.

PSD și ALDE nu au înțeles nimic din votul dat de români la referendum și, prin ceea ce s-a întâmplat astăzi în Senat, demonstrează că nu au niciun gând să se reformeze, dimpotrivă, continuă practica de blocare a justiției.

Președintele Klaus Iohannis atenționează parlamentarii actualei majorități că se află într-o gravă eroare dacă își imaginează că pot continua să calce în picioare valorile fundamentale ale democrației și statului de drept fără să suporte consecințele. Cetățenii români nu mai tolerează acest comportament ilegitim, iar cei responsabili vor fi aspru sancționați la urne”, a transmis Klaus Iohannis, printr-un comunicat.

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri