Remus Pricopie: „Dragnea nu prea mai are cu cine negocia. Aproape toți îl disprețuiesc”

Data publicării:
remus pricopie km 0 2 1

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, susține, într-o postare pe Facebook, că președintele PSD Liviu Dragnea a rămas fără variante de negociere, întrucât inclusiv membrii propriului său partid s-au întors împotriva sa. Dragnea, spune Pricopie, se află acum în situația în care este forțat să lucreze alături de oameni care nu numai că nu au legitimitate în partid, dar pe care chiar liderul PSD i-a ironizat în trecut. Iar aceștia i-ar fi alături doar dintr-un singur motiv: pentru a-și rezolva rapid problemele cu legea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Parlamentul și-a reluat activitatea. În fruntea Camerei Deputaților, prezidând lucrările, îl vedem pe Liviu Dragnea, certându-se cu toată lumea, dar cel mai tare cu foștii colegi de partid. Tabloul este jalnic. Chiar și un necunoscător al politicii vede cum pentru Dragnea este foarte greu să țină în mână o sală ostilă, iar ostilitatea vine inclusiv din partea grupului său politic, când se fac propuneri pentru funcțiile de conducere ale forului parlamentar.

Parlamentul este, prin definiție, un loc al negocierilor și acordurilor politice, uneori ad-hoc, între competitorii politici. Dar Dragnea nu prea mai are cu cine negocia. Aproape toți îl disprețuiesc, inclusiv „ai lui”. Aproape nimeni numai vrea să se asocieze cu el. A ajuns în situația în care lucrează cu oameni care nu au nici legitimitate, nici respectul colegilor de partid, oameni pe care chiar Președintele PSD, de-a lungul timpului, i-a admonestat public, ba chiar caricaturizat (vă las pe dumneavoastră să-i identificați). Iar acești oameni – câțiva – stau lângă el strict din interes: pentru a-și rezolva problemele penale, pentru bani, funcții, pentru ei sau pentru verișoara care a ajuns secretar de stat la Agricultură etc.”, scrie Remus Pricopie. 

Rectorul SNSPA susține că așa se explică și numeroasele plecări din PSD spre partidul Pro România, al lui Victor Ponta.

„Oamenii de calitate, din propriul partid, au plecat sau stau retrași. Atacurile din ultimele luni, din presa internațională, sau discuțiile informale din întâlnirile politice europene, prilejuite de rolul pe care îl jucăm cu ocazia Președinției Consiliului UE, îl descriu pe Liviu Dragnea drept cel mai corupt politician din Uniunea Europeană. În aceste condiții, nu cred că un om politic responsabil din PSD mai dorește să fie în același tablou cu liderul său. Ba mai mult, are dileme: „Mai stau sau mă duc lângă Ponta, Crețu, Țuțuianu, Mocioalcă, Neacșu, Tudose, cât încă se mai poate?”.

Direcția spre care se îndreaptă Liviu Dragnea – un politician urmărit de trecut și incapabil să înțeleagă prezentul – este clară: „steaua” sa se va stinge curând. Întrebarea este cum vom reclădi noi această societate, în condițiile în care singurele lucruri pe care Liviu Dragnea le-a cultivat timp de trei ani au fost minciuna, frica, lipsa de profesionalism, matematica parlamentară aproximativă, economia de tejghea, capitalul nefiscalizat, interesul de grup și disprețul pentru lege, pentru problemele publice, toate componente ale rețetarului disoluției sociale.”, mai scrie Remus Pricopie.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri