Remus Pricopie: Rezoluția Camerei Reprezentanților pentru celebrarea Centenarului, o dovadă de respect

Data publicării:
remus pricopie la digi24 captura-1

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, scrie pe Facbook despre rezoluția adoptată de Camera Reprezentanților pentru celebrarea Centenarului.

Mesajul este cu atât mai important cu cât vine de la partenerul nostru strategic, de la un actor care, în urmă cu 100 de ani, a promovat, prin vocea Președintelui Woodrow Wilson, principiul autodeterminării națiunilor, sprijinind astfel realizarea Marii Uniri”, apreciază rectorul SNSPA.

Mesajul integral al lui Remus Pricopie:

Din fericire, Centenarul Marii Uniri a fost marcat nu doar în România, ci și în SUA, printr-o rezoluție adoptată la nivelul Camerei Reprezentanților.

Din nefericire, în marea lor majoritate, politicienii români au fost prea ocupați cu treburile zilnice pentru a observa și saluta acest moment excepțional, care întărește relația specială, de parteneriat și prietenie, pe care o avem cu SUA.

Rezoluția adoptată de Camera Reprezentanților pentru celebrarea Centenarului reprezintă, fără îndoială, o dovadă de respect și apreciere pentru țara noastră. Mesajul este cu atât mai important cu cât vine de la partenerul nostru strategic, de la un actor care, în urmă cu 100 de ani, a promovat, prin vocea Președintelui Woodrow Wilson, principiul autodeterminării națiunilor, sprijinind astfel realizarea Marii Uniri.

Cred că avem obligația morală să răspundem acestui tip de mesaje prin acțiuni concrete, care să conducă la întărirea valorilor democratice, şi prin seriozitate, ceea ce, azi, s-ar traduce prin respectarea angajamentelor asumate, pe plan intern şi extern”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri