Replica lui Liviu Dragnea: Şi PSD poate cere invalidarea unor mandate de la PNL

Data publicării:
161216_PSD_LIVIU_DRAGNEA_cu ochelari - 08_INQUAM_Octav_Ganea_

Președintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că se întreabă dacă nu cumva au dreptate cei care spun că „sistemul se sperie” de o posibilă ascensiune a sa, „pentru că ar tăia niște tentacule”, transmite Agrepres. El spune că o posibilă solicitare a PNL de invalidare a mandatului său de deputat nu are nicio bază. Şi că PSD ar putea face acelaşi lucru: să ceară invalidarea mandatelor unor parlamentari PNL.

„Am fost întrebat de foarte multe ori dacă am de gând să declanșez suspendarea președintelui. Am spus mereu că nu am asta în obiectiv. În schimb văd din cealaltă parte, nu le vin ideile de la ei (PNL, PMP, USR — n.r.), ei nu vor ca nici măcar deputat să fiu. De ce nu inițiază o lege să nu mai pot folosi numele Liviu Dragnea? Sau o lege prin care să mă evapor? Și, dincolo de ridicolul situației, și văd că oamenii ăștia continuă să se umple de ridicol, nefiind conștienți de faptul că scad și mai multe ca și percepție, ca și încredere, pe fond această problemă nu există", a declarat Liviu Dragnea la un post de televiziune.

Potrivit acestuia, Comisia de validare din noul Parlament verifică două lucruri — dacă au fost îndeplinite condițiile de eligibilitate pentru fiecare parlamentar ales și dacă la aceste alegeri respectivul a fost condamnat pentru fraude electorale sau încălcarea legislației electorale.

„Or nu e cazul. Dincolo de cazul că eu am fost condamnat în acel proces <<super corect>> pentru faptul că aș fi încălcat Legea protecției datelor personale, și prin asta aș fi adus foloase necuvenite PSD-ului constând în prezența la vot. Dar, dincolo de asta, eu încep să mă gândesc serios, cu toată sinceritatea spun, ce se află în spatele acestor atitudini. Au cumva dreptate oameni care au început să spună lucruri? Că sistemul este speriat de o posibilă ascensiune a mea, de o posibilă prezență a mea în fruntea guvernului sau de o posibilă prezență a mea pur și simplu în Parlament, ca președinte al partidului, pentru că aș tăia niște tentacule? Sau au dreptate oameni din structurile guvernamentale actuale care au început să-mi trimită semnale că în această guvernare s-au făcut lucruri destul de incorecte și există o spaimă foarte mare că ele vor ieși la iveală. Nu știu dacă ele vor ieși la iveală sau nu, dar încep serios să-mi pun aceste întrebări, pentru că deja nu mai există logică politică în aceste acțiuni și sincer chiar nu mai văd niciun semn de discuție despre viitorul României", a susținut liderul PSD.

Liviu Dragnea a adăugat că în toată această campanie a încercat să aibă o atitudine și un discurs „cinstit și corect și foarte transparent și consecvent” și a arătat că s-a constituit o presiune publică foarte mare asupra sa.

„Vă mărturisesc că, după alegeri, până în momentul de astăzi, și nu știu când se va încheia, s-a constituit o presiune publică foarte mare pe mine, de la oamenii care au votat cu noi și care ne susțin, și ea este generată într-adevăr și de răscolirea unor amintiri dureroase de la Referendumul din 2012, când 7,4 milioane de români au votat și o erată a Curții Constituționale a anulat pur și simplu votul, fără niciun fel de ezitare. În aceste condiții, încerc foarte mult să-mi păstrez echilibrul și sper să reușesc, pentru că ceea ce m-a interesat de când am preluat conducerea PSD a fost un singur lucru — România. Programul de guvernare pe care l-am făcut, sper să-l conving și pe colegul meu de partid la Gorj că eu am făcut programul de guvernare, l-am făcut având ca obiectiv creșterea economică sustenabilă a României și justiție socială. În același timp, nu am de gând să pornesc niciun război politic, niciun un conflict inutil. Mi-aș dori, de asemenea, ca și de cealaltă parte să fie același tip de abordare. Din păcate, până acum acest lucru, încă mai aștept”, a spus președintele PSD.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri