Sari la conținut

RETROSPECTIVĂ. 2012 a fost anul scrutinelor importante în lume

Jurnaliştii Digi24 au transmis în ziua votului de fiecare dată, de la Paris, Atena şi New York. Au luat pulsul străzii, au ascultat discursurile învingătorilor şi pe ale învinşilor şi v-au transmis în timp real rezultatele unor alegeri cruciale în vreme de criză.

Socialiştii au venit la putere în Franţa

Alegerile prezidenţiale din Franţa au însemnat sfârşitul unei confruntări politice acerbe între preşedintele in functie, Nicolas Sarkozy, şi liderul socialiştilor, Francois Hollande.

Pâna în ultimul moment, sondajele de opinie i-au plasat la câteva de procente distanţă. Rămași în turul al doilea, Nicolas Sarkozy şi Francois Hollande şi-au scos toate armele electorale în încercarea de a-i convinge pe francezi că merită să conducă ţara pentru următorii cinci ani.

Sarkozy a mers pe cartea continuitaţii şi le-a amintit tuturor că economia Franţei are înca motoarele pornite graţie măsurilor impuse în ultimii ani.

Hollande le-a promis alegătorilor că va pune capăt austerităţii şi că va lupta cu alte mijloace împotriva crizei. 6 mai a fost ziua adevărului pentru francezi. Nicolas Sarkozy îşi recunoscuse deja înfrângerea, într-un discurs în care le-a cerut francezilor sa-şi respecte noul preşedinte. La Paris a urmat o noapte de petrecere.

Grecii au ales să rămână în UE

Şi grecii au fost puşi să-şi aleagă viitorul politic, în luna iunie. Cu o ţară măcinată de criza economică, despre care mai toată lumea spunea că e doar la un pas de faliment, poporul elen avea de ales între a rămâne în zona euro sau a denunţa condiţiile dure impuse de creditorii străini. Calea europeană era promisă de partidele Noua Democraţie şi Pasok, aceleaşi care au fost la putere în perioada în care Grecia a alunecat periculos pe panta destabilizării.

Syriza - coaliţia radicală de stânga - promitea grecilor adevărata schimbare, fără măsuri de austeritate impuse de străini şi a nu a exclus scoaterea ţării din zona euro şi revenirea la drahmă.

Grecii aveau de luat o decizie grea. Cei mai mulţi nu doreau ieşirea ţării din zona euro, dar nici nu mai puteau suporta austeritatea. O lume întreagă a stat cu ochii pe Atena, aşteptând rezultatul scrutinului. O eventuală victorie a stângii radicale ar fi prăbuşit bursele şi ar fi stârnit îngrijorare printre liderii europeni. La finalul zilei, însă, Noua Democraţie a câştigat alegerile din Grecia.

Deşi Syriza a ieşit pe locul doi la alegeri, nu a vrut să se alieze cu niciun alt partid şi a ales să rămână în opoziţie. Noua Democraţie şi Pasok au format coaliţia de guvernare care a continuat cura de austeritate pentru a primi banii de la Fondul Monetar Internaţional şi de la Uniunea Europeană.

Americanii i-au mai dat o şansă preşedintelui Barack Obama

În cei patru ani la Casa Albă, Barack Obama i-a dezamăgit pe mulţi americani. A avut, însă, o circumstanţă atenuantă: cea mai gravă criză economică din ultimele decenii. O criză care i-a zădărnicit multe planuri, dar de care Obama a profitat pentru a-i convinge pe americani că mai are nevoie de timp pentru a-şi împlini toate promisiunile.

Republicanul Mitt Romney a explotat toate greşelile preşedintelui şi a asigurat că poate redresa economia Statelor Unite cu abilităţile sale de om de afaceri. Romney a picat însă testul de politică externă şi a fost taxat pentru toate gafele făcute în campania electorală. În pofida prestaţiilor bune din timpul dezbaterilor televizate, faţă-n faţă cu Barack Obama, Romney n-a ajuns la Casa Albă. La New York, americanii au sărbătorit în stradă realegerea preşedintelui de culoare.

La fel ca în primul mandat, Barack Obama nu are o misiune deloc uşoară în următorii patru ani. Economia e încă fragilă, locuri de muncă sunt tot mai puţine, iar situaţia internaţională pare mai nesigura ca oricând.

Etichete: grecia , Franta , alegeri , criza economica , barack , statele unite

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale