Mii de consilieri locali și județeni care sunt și angajați la stat ar urma să intre în incompatibilitate chiar zilele acestea, ca urmare a unei modificări a Codului administrativ, adoptată recent. În unele localități, primăriile ar putea rămâne fără suficienți consilieri.
Blocajul apare din cauza Legii 165/2026, care modifică Codul Administrativ și prevede că angajații la stat nu pot fi, în același timp, și consilieri locali sau județeni. Măsura nu se aplică și profesorilor. Legea a trecut de Parlament la finalul lunii iulie și a fost publicată în Monitorul Oficial pe 6 august.
Până acum, un consilier local sau județean putea fi angajat și într-o instituție publică, însă potrivit noii legi cele două activități devin incompatibile. Potrivit informațiilor Digi24, partidele au transmis deja informări în teritoriu și le-au cerut aleșilor locali să își anunțe colegii cu privire la această situație:
„Aceste persoane nu mai pot continua simultan activitatea profesională și exercitarea mandatului. Nu este necesară demisia din funcție/mandat. Soluția este suspendarea contractului. Termenul-limită este 25 august 2026. Lipsa demersului poate constitui abatere disciplinară.”
Zetea: Legea a fost făcută pe grabă, pentru a nu pierde bani europeni
Într-o intervenție la Digi24, președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, a declarat că aleșii au adoptat legea pe repede înainte pentru a îndeplini la timp un jalon din PNRR:
„Evident, există foarte multe semne de întrebare vizavi de aplicarea acestei legi, care a fost făcută de Parlament fără o dezbatere cu administrația locală. Nimeni nu stă cu Monitorul Oficial în mână să vadă ce a mai modificat Parlamentul.
Pe grabă, pe repede înainte, au fost făcute modificări legate de PNRR, pentru a nu pierde bani europeni. A fost o propunere de modificare a legislației mult mai amplă, dar extinderea incompatibilităților de la funcționarii publici la personalul contractual a scăpat și a creat o problemă cât casa.”
Acesta a mai transmis că se va ajunge în situația în care unele administrații vor fi nevoite să organizeze alegeri locale parțiale pentru a reface echipa de consilieri locali: „Sunt partide care candidează cu doi-trei oameni pe listă. Nici nu mai au pe cine să propună. Și trebuie organizate alegeri în toată comuna.”
O soluție ar fi, susține Zetea, ca Parlamentul să modifice zilele acestea legea, fie să amâne aplicarea măsurii până la alegerile din 2028.
„Legea a fost publicată în Monitorul Oficial pe 6 august. Cele trei zile pentru intrarea în vigoare înseamnă data de 9 august, plus cele 15 zile în care consilierii puteau să opteze între funcții, ceea ce înseamnă 24 august. Deja, mii de consilieri ar fi, practic, în situație de incompatibilitate.
Parlamentul ar putea adopta mâine, având în vedere că este plen, norme tranzitorii, pentru că așa este normal: să nu fie schimbate regulile jocului de azi pe mâine. O altă variantă ar fi prorogarea prevederilor pentru mandatul viitor, de la noile alegeri din 2028”, a mai explicat social-democratul.
Tișe acuză Guvernul de „satobaj administrativ”
O reacție a avut și președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, care a lansat un atac la adresa PNL și a Guvernului.
„În loc să deblocheze țara, blochează exact administrațiile care încă mai dezvoltă orașele și județele. În loc să găsească o soluție inteligentă, absolut posibilă în sensul ideii dorite, s-au năpustit să distrugă tot …
Aleșii locali și județeni ai PNL au primit acum “răsplata” activității lor. Bucurați-vă! În țară, Consiliile Locale si Consiliile Județene pot rămâne fără cvorumuri - legi facute pe genunchi, fără cap și votate în chiloți de pe plajă. Asta nu mai e doar incompetență. E sabotaj administrativ cu acte în regulă”, a scris acesta pe Facebook.
Citește și:
VIDEO Ultima șansă pentru Legea Salarizării. Nicușor Dan poartă noi negocieri cu liderii PSD, PNL, USR și UDMR, partidele nu se pun de acord
Editor : A.G.