Robert Sighiartău (PNL) crede că Nicușor Dan ar trebui să recunoască că a greșit. Ce soluții ar avea la îndemână președintele

Data actualizării: Data publicării:
sighiartau se opune psd
Robert Sighiartău. Foto: Inquam Photos / Silviu Filip

Deputatul PNL Robert Sighiartău afirmă, miercuri, că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face, astăzi, preşedintele, chiar dacă este dificil, ar fi să recunoască faptul că a greşit şi fie să ofere mandatul unei majorităţi PSD, fie să susţină explicit o formulă minoritară PNL–USR–UDMR.

„Puterea de a-ţi recunoaşte greşelile! Funcţia de Preşedinte al României reprezintă cea mai mare onoare, dar şi cea mai mare responsabilitate pe care o poate primi un cetăţean. Instituţia prezidenţială nu poate fi separată de omul care o ocupă. De aceea, încrederea în preşedinte este o chestiune strategică pentru România. În momentul în care ajungi în această funcţie, fiecare decizie, fiecare gest şi fiecare acţiune sunt interpretate de cetăţeni, de partenerii internaţionali şi de ceilalţi şefi de stat. Prin comportamentul tău, creezi un standard şi trasezi o direcţie”, spune Sighiartău într-o postare pe Facebook.

Liberalul arată că, „prin decizia de a-l nominaliza pe Adrian Veştea, fără respectarea unor principii democratice şi fără dialogul necesar cu partidul din care acesta face parte, Nicuşor Dan a transmis un semnal greşit şi a scos la iveală o trăsătură de caracter îngrijorătoare, că, în momente dominate de orgoliu, «principiile» sunt suspendate”.

„Dincolo de orice supărare sau dispută politică, funcţia prezidenţială obligă la echilibru, la respect pentru instituţii şi la decizii care să nu afecteze încrederea oamenilor în statul român. Cel mai bun lucru pe care l-ar putea face astăzi preşedintele, chiar dacă este dificil, ar fi să recunoască faptul că a greşit. Nu ar fi un semn de slăbiciune, ci unul de maturitate şi responsabilitate. Ar putea fi începutul recâştigării încrederii unei părţi a electoratului şi dovada că respectă principiile pe care le-a invocat în campanie”, explică deputatul PNL.

Sighiartău arată că, mai mult, preşedintele „ar trebui să clarifice direcţia politică a ţării: fie să ofere mandatul unei majorităţi PSD care să îşi asume guvernarea şi consecinţele acesteia, fie să susţină explicit o formulă de guvernare minoritară PNL-USR-UDMR”.

„Un preşedinte care îşi pierde credibilitatea încă din primul an de mandat nu reprezintă doar o problemă pentru propriul său viitor politic. Este o problemă pentru România, pentru stabilitatea instituţiilor şi pentru încrederea pe care cetăţenii şi partenerii noştri externi o au în statul român. În politică, puterea nu este dată de funcţie. Puterea vine din încredere. Iar încrederea se construieşte greu şi se pierde repede”, menţionează Sighiartău.

Citește și:

Calculele în PNL se complică: Veștea ar vrea și la șefia partidului. Tabăra Bolojan cere excluderea acestuia. Ședință de urgență

LIVE TEXT Adrian Veștea va depune azi lista miniștrilor. Premierul desemnat caută în continuare voturile necesare. A cerut sprijin și la AUR

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Și-a dat demisia după 25 de ani de muncă pentru a călători alături de tatăl său. Zece zile mai târziu, lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
14 ani de căsnicie, doi copii și o siluetă perfectă. Elena Gheorghe impresionează în costum de baie, în prag...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Fosta șefă Poliției Maramureș, implicată într-un accident, după ce a pătruns pe contrasens. Chestorul în...
Newsweek
Greșeala unui pensionar, taxată de Casa de Pensii. De ce nu i-a luat în considerare 25 ani de Grupa a II-a?
Digi FM
Răsturnare de situație pentru judecătoarea celebră pentru propoziția ”m-a sunat Lia”. Ce va face la 5 luni...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
A murit Brenda Fricker, „doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2”. Mesajul sfâșietor al agentului ei: „Nu va...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...