România așteaptă ratingul S&P. Nazare: Am mare încredere, au fost discuţii intensive. Atârnă destul de greu incertitudinea politică

Data actualizării: Data publicării:
Standard and Poors
Standard & Poor's Foto> Profimedia

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat, joi seară, că România a transmis un mesaj foarte bun agenţiilor de rating prin faptul că nu a derapat financiar în acest an şi s-a încadrat în ţintele asumate. Incertitudinea politică atârnă greu în deciziile pe care le iau agenţiile, dar Nazare apreciază că avem şi argumente solide legate de execuţia bugetară, lucruri pe care le-a prezentat în discuţiile cu reprezentanţii Standard & Poor's, care urmează să anunţe ratingul României vineri seară. 

„Suntem în grafic. Ce transmitem prin această execuţie şi prin faptul că în aceste luni, mai, iunie, iulie, august, în ciuda faptului că am avut un guvern interimar, nu am avut un derapaj fiscal şi faptul că în fiecare lună execuţia a confirmat faptul că nu dărapăm fiscal, rămânem în ţintele stabilite, a transmis un mesaj foarte bun care ne-a permis să obţinem calificativul de investiţii mai întâi cu Agenţia Fitch, după aceea cu agenţia Moody's în august, iar acum suntem pe ultima sută de metri...Mâine seară o să avem publicat raportul de la Standard & Poor's”, a declarat, joi seară, la TVR, ministril interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, conform News.ro.

Acesta se declară încrezător: „Am mare încredere, au fost discuţii intensive cu Standard & Poor's, au venit în România, au avut o misiune în format fizic, am stat în întâlniri şi am prezentat proiecţiile noastre, într-adevăr atârnă destul de greu incertitudinea politică, dar, de asemenea, avem şi argumente solide legate de execuţie”. 

Potrivit acestuia, „România merge înainte şi şi-a recâştigat credibilitatea”, ceea ce este foarte important, situaţia finanţelor fiind mult mai bună decât în vara anului trecut. 

„Una peste alta, proiecţia de la buget, bineînţeles, cu ajustări, pentru că nu peste tot şi nu la toţi ordonatorii lucrurile s-au confirmat 100%, sunt probleme, dar sunt manageriabile, rezolvabile, lucrurile cumva au evoluat conform planului. Şi pe aceşti piloni foarte serioşi am purtat discuţiile cu Standard & Poor's. Am încredere că raportul care va fi publicat mâine va lua în calcul toate aceste progrese”, a mai declarat Nazare. 

El a precizat că nu are de unde să ştie ce va anunţa agenţia, dar consideră că informaţiile furnizate de specialiştii români sunt serioase. 

„Raportul se va publica mâine şi există un regim al confidenţialităţii pe care trebuie să-l păstrăm, dar, ce pot să vă spun în plan personal, este că am încredere că informaţiile pe care le-am furnizat, proiecţiile pe care le am prezentat sunt serioase, sunt credibile şi sper că acest lucru să se reflecte în raportul pe care îl vor publica în cursul serii de mâine”, a mai declarat Nazare. 

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, afirma, în 24 septembrie, după întâlnirea cu reprezentanţii S&P, că argumentul principal al României pentru ca ţara să nu fie retrogradată este execuţia bugetară. 

„România trebuie să continue ceea ce a început. Nu putem transforma progresul obţinut în ultimele luni într-o relaxare prematură a politicii fiscale”, afirma ministrul interimar. 

Acesta precizează că s-a discutat „deschis şi despre dificultăţile perioadei actuale”, inclusiv situaţia politică. 

Pe 2 octombrie, S&P va anunţa decizia privind ratingul suveran al ţării. Agenţiile Fitch şi Moody's au menţinut România în categoria recomandată investiţiilor, însă o retrogradare de către S&P ar putea plasa ţara în categoria „junk”, crescând costurile de finanţare şi reducând accesul la anumite categorii de investitori. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...