Roșia Montană, motiv de tensiuni între Guvern și Președinție

Data publicării:
rosia montana wiki

Încă un motiv de discuţii tensionate între Guvern şi Preşedinţie. Includerea sitului Roşia Montană in patrimoniul UNESCU a fost subiect de discuţie în şedinţa de azi a CSAT, iar preşedintele spune că Guvernul are toate pârghiile pentru a tranşa subiectul.

Potrivit comunicatului dat publicităţii de CSAT la încheierea şedinţei, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale a informat membrii Consiliului cu privire la stadiul includerii „Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Subiectul „Roşia Montană”, ca parte a patrimoniului cultural naţional şi a patrimoniului cultural universal, a fost permanent în atenţia preşedintelui României, atât din punct de vedere cultural, cât şi sub aspect social, cu impact major într-o zonă istorică a României. Tema supusă atenţiei are o dimensiune patrimonială, iar în baza cadrului legal existent, Guvernul României dispune de instrumentele şi de instituţiile abilitate pentru a gestiona întregul proces de includere a „Peisajului cultural minier de la Roşia Montană” în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, precizează sursa citată.

În baza prevederilor constituţionale şi legale, membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării au luat act de informarea făcută de către ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, urmând ca problematica să fie în continuare gestionată de către Guvernul României.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT a fost introdus şi subiectul privind Roşia Montantă, la solicitarea Ministerului Culturii, după ce Guvernul a cerut amânarea analizării dosarului pentru includerea acesteia în patrimoniul UNESCO, până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Reprezentanţii Ministerului Culturii au transmis, la solicitarea News.ro, că Guvernul a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis convocarea "în regim de urgenţă” a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi includerea acestei teme pe ordinea de zi.

În 2017, a fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru facilitatrea pregătirii apărării statutului român în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 - Roşia Montană, la Ministerul Finanţelor Publice, autoritatea care gestionează litigiile statului român.

Pe 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington pe litigiul în cauză.

"Astfel, ţinând cont şi de aspectele patrimoniale sensibile în cauza ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii, dosarul ARB/15/31), unde România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român”, a precizat Ministerul Culturii.

Includerea Peisajului cultural minier de la Roşia Montană în lista patrimoniului mondial se află pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului Patrimoniului Mondial, în perioada 24 iunie - 4 iulie, urmând ca o decizie să fie transmisă ulterior ţării noastre, a mai transmis Ministerul Culturii.

Surse: Digi24, news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri