Rovana Plumb: Prin amânarea convocării CSAT, preşedintele Iohannis încearcă să forţeze Guvernul să menţină bugetele ridicate la serviciile secrete

Data publicării:
171012_rovana plumb PSD_CEX_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedinta Organizaţiei Femeilor Social-Democrate, Rovana Plumb, susţine că, prin amânarea convocării Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT), preşedintele Iohannis încearcă să forţeze Guvernul să menţină bugetele ridicate la serviciile secrete şi la Administraţia Prezidenţială.

171012_rovana plumb PSD_CEX_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Preşedintele Iohannis are două motive mari şi late pentru care blochează rectificarea bugetului României: asigurarea bonusurilor şi sporurilor salariale de la Administraţia Prezidenţială şi menţinerea bugetelor substanţiale ale serviciilor secrete. Pentru aceste două motive, domnul Iohannis este dispus să blocheze toată România, să întârzie plata alocaţiilor pentru copii, a indemnizaţiilor de creştere a copilului sau a stimulentelor de reinserţie pentru mame. De asemenea, e gata să blocheze foarte multe investiţii publice, cum ar fi cele din Programul Naţional de Dezvoltare Locală, din Programul Start-Up Nation sau cele privind reabilitarea sistemului de irigaţii. Nu în ultimul rând, poate fi întârziată încheierea contractelor de finanţare europeană prin Programul Operaţional Capital Uman”, a declarat Rovana Plumb, citată într-un comunicat citat de News.ro.

Plumb susţine că preşedintele Iohannis manipulează opinia publică atunci când susţine că rectificarea s-ar fi putut face fără avizul CSAT, deoarece acest lucru ar fi fost posibil doar dacă proiectul de rectificare nu ar fi prevăzut modificări la bugetele serviciilor de informaţii.

„Practic, domnul Iohannis ne spune următorul lucru: Nu vă atingeţi de bugetele serviciilor! Doar în acest caz nu ar fi nevoie de avizul CSAT! Deci acest lucru îl doare pe domnul preşedinte! Adică să lăsăm banii necheltuiţi să băltească în conturile serviciilor secrete, în loc să îi alocăm acolo unde e cu adevărat nevoie de ei, respectiv la sănătate, la investiţii şi la comunităţile locale”, a subliniat preşedinta femeilor social-democrate.

Cât priveşte obiecţia domnului preşedinte Iohannis că România va trebui să organizeze „pe datorie” Summitul Iniţiativei celor 3 Mări, ca urmare a diminuării bugetului Administraţiei Prezidenţiale, reprezentanta PSD consideră că este o „lipsă totală de decenţă".

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri