S. Frunzăverde: Băsescu a redevenit arogant, trebuie începute demersurile de suspendare

Data publicării:
frunza

Sorin Frunzăverde a fost întrebat cum apreciază declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu în ceea ce priveşte gestionarea portofoliului Transporturilor.

„În legătură cu starea transporturilor din România şi a companiei CFR Marfă nu cred că Traian Băsescu trebuie să facă aprecieri. El, fie singur, fie prin interpuşi, a gestionat în jur de 10 ani acest domeniu. În urma acestei gestiuni, transporturile reprezintă astăzi cel mai rămas în urmă domeniu din România. Consider însă că în primul rând trebuie spus altceva în legătură cu afirmaţiile lui Băsescu. Traian Băsescu a redevenit arogant. Dă din nou sfaturi, după ce a condus aproape nouă ani dezastruos România”, a susţinut acesta.

El a menţionat că Traian Băsescu „a redevenit arogant însă din cauza USL, care i-a permis, contrar votului a 7,4 milioane de români, peste 87 % din cei prezenţi la vot, să rămână preşedintele României”.

„Cred că USL, evident pe cale parlamentară, chiar şi într-o sesiune specială, trebuie să înceapă demersul suspendăriii lui Traian Băsescu. Motive sunt suficiente, nu se poate coabita cu Traian Băsescu şi România nu-şi poate permite să plătească în continuare costurile comportamentului lui Traian Băsescu”, a mai afirmat Sorin Frunzăverde, precizând că discuţia în PNL pe acest subiect ar putea avea loc în a doua jumătate a lunii august.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri