Săptămână decisivă pentru reforma care taie pensiile magistraților. România riscă să piardă 230 milioane de euro din PNRR

Data actualizării: Data publicării:
cati-magistrati-au-plecat-din-sistem-pentru-a-si-salva-pensiile-speciale-2
Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Digi24

E o săptămână decisivă pentru reforma pensiilor speciale. Până vineri aflăm dacă România pierde sau nu cele peste 230 de milioane de euro bani europeni. Tot până atunci, Guvernul trebuie să-și asume în Parlament noile modificări la pensiile magistraților. Totul depinde însă de momentul în care vom avea avizul de la Consiliul Superior al Magistraturii.

Proiectul de lege referitor la pensiile magistraților propus de Guvern este jalon în PNNR și poate aduce României o finanţare de 230 de milioane de euro, dacă este aprobat până în 28 noiembrie. Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, avertiza că termenul nu poate fi prelungit, în condițiile în care Guvernul așteaptă avizul CSM pe lege. 

Cu toate acestea, președintele Nicușor Dan trecea în revistă pașii pentru adoptarea legii, precizând că există „o oarecare flexibilitate” privind data de 28 noiembrie pentru îndeplinirea jalonului din PNRR privind pensiile speciale.

„Tot timpul există un grad de flexibilitate în discuțiile cu Comisia. Teoretic, până la 28 noiembrie noi trebuie să dăm legea. Ca să dăm legea trebuie să existe avizul, trebuie să treacă și de control de constituționalitate și trebuie să o promulg. Deci ar fi patru etape. Acum e posibil să avem o oarecare flexibilitate dacă trecem de niște etape din astea în raport cu Comisia Europeană”, a explicat Nicușor Dan.

Guvernul așteaptă aviz de la CSM

Premierul Ilie Bolojan declara la finalul săptămânii trecute, în cadrul unei conferințe de presă, că speră ca până joi sau vineri Guvernul să primească aviz de la CSM pentru a-și asuma răspunderea pe legea pensiilor speciale.

„Din semnalele publice, din faptul că CSM a convocat Adunările Generale înseamnă că există premise bune să primim un aviz mult mai repede decât termenul de maxim 30 de zile. În aceste condiții ne propunem ca săptămâna viitoare, joi, în ședința de guvern, sau vineri, să ne asumăm răspunderea pe acest proiect”, spunea el.

Consiliul Superior al Magistraturii a convocat în 24 şi 25 noiembrie adunările generale ale procurorilor și judecătorilor. După ce se va face centralizarea punctelor de vedere ale magistraţilor, Plenul CSM se va întruni pentru a da avizul instituţional.

„Consiliul a decis transmiterea proiectului către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi convocarea adunărilor generale în vederea exprimării punctelor de vedere ale magistraţilor, după un calendar stabilit pentru zilele de 24 şi 25 noiembrie 2025. Ulterior transmiterii de către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea a punctelor de vedere exprimate şi centralizării la nivelul Consiliului, Plenul CSM se va întruni în vederea acordării avizului instituţional”, preciza CSM.

Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor a fost publicat în procedură de transparenţă decizională săptămâna trecută şi a fost transmis la CSM pentru avizare.

„Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă”, arăta Executivul.

Guvernul mai anunţa că perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. „În cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieşirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice, va fi de 10 ani”, arăta sursa citată.

Proiectul care reflementează pensiile magistraţilor a făcut parte din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, însă a CCR a respins actul normativ, pe motiv că nu s-a aşteptat avizul consultativ al CSM.

 

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...