Propunerea care a stârnit nemulțumiri în ședința Coaliției: primarii din țară să susțină datoriile Bucureștiului. Ce și-au spus liderii

Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_PNL_CIUCU_BOLOJAN_ANUNT001_INQUAM_Photos_Malina_Norocea-scaled
Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu Foto Inquam Photos / Mălina Norocea

Au fost tensiuni și în ședința de luni a Coaliției de guvernare din cauza unui amendament care ar fi fost introdus în proiectul de buget și care ar propune ca primarii din țară să susțină cu bani de la bugetele locale restanțele Primăriei Capitalei. „Nu sunt de acord să plătim toți datoriile unor primari care nu au știut să se drămuiască”, le-ar fi transmis Dominic Fritz partenerilor de guvernare.

Surse din rândul social-democraților au declarat pentru Digi24.ro că, în cadrul ședinței de luni a Coaliției, liderii PSD, USR și UDMR au arătat că în proiectul de buget ar fi fost introdus un mecanism prin care să fie achitate datoriile Bucureștiului către Termoenergetica, STB și alte companii municipale din banii comunităților locale. 

Fritz – Nu sunt de acord să plătim toți datoriile unor primari care nu știu să se drămuiască.

Grindeanu – Țin minte că anul trecut, domnul Bolojan a fost primul care s-a opus unui asemenea mecanism, spunând că nu plătește chermeze. Văd că acum este în regulă. Eu spun doar că trebuie ceva unitar și echitabil pentru toate localitățile cu probleme din România, nu ceva cu dedicație pentru Capitală. Nu puteți lua ostatic bugetul României pentru a rezolva problema domnului Ciucu de la Capitală.

Bolojan – Stimați colegi, atunci vă propun să scoatem amendamentul din buget...

Ciucu – Bucureștiul va intra în incapacitate de plată!

Kelemen – Asta e treaba dumneavoastră, ca primar, să găsiți soluții ca să nu se întâmple asta.

Tot în ședința Coaliției a fost discutat și scandalul în care este implicată ministra de Externe, Oana Țoiu, privind felul în care MAE a gestionat repatrierea românilor din zonele afectate de războiul din Orient. Potrivit stenogramelor în posesia cărora Digi24.ro a intrat, Sorin Grindeanu i-a cerut lui Ilie Bolojan să trimită Corpul de Control la minister, însă premierul a refuzat pe motiv că „nu este momentul acum”. Dominic Fritz i-a luat apărarea ministrei, în timp ce liderul UDMR a subliniat că explicațiile acesteia nu au fost convingătoare. 

Citește și: STENOGRAME Dispută în Coaliție după scandalul în care e implicată Oana Țoiu. Ce i-a răspuns Bolojan lui Grindeanu, după atacurile PSD 

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
O nouă zi liberă pentru români în luna mai. Propunerea a fost înregistrată în Parlament
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a promis-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...