SCANDAL ÎN PARLAMENT. Deputatul Marko Attila a rămas fără imunitate. Cătălin Teodorescu, salvat la votul în plen

Data publicării:
parlament 2 5257307-Mediafax Foto-Mihai Dascalescu-2

Ridicarea imunității lui Marko Attila a fost aprobată cu 171 de voturi pentru și 111 împotrivă. În sală au fost prezenți 305 din cei 401 deputați. Au votat 285 de parlamentari, dar trei voturi au fost anulate.

Deputatul Marko Attila nu a fost prezent în plen, însă în apărarea acestuia a luat cuvântul colegul său, Marton Arpad, care le-a spus parlamentarilor că au votat pentru ridicarea imunității unui „nevinovat”.

Cu o zi înainte, cererea Parchetului de încuviinţare a arestării preventive a deputatului UDMR Marko Attila nu întrunise numărul necesar de voturi pentru a fi aprobată în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Vicepreşedintele comisiei, Ciprian Nica, a explicat că voturile au fost 13 "pentru", două "împotrivă" şi două abţineri şi pentru a fi aprobată această cerere erau necesare 14 voturi "pentru", adică jumătate plus unu din numărul membrilor comisiei.

Deputatul Marko Attila FOTO: Facebook

În schimb, comisia dăduse aviz pozitiv în raportul întocmit pe numele deputatului PDL Cătălin Teodorescu, vizat de o solicitare similiară în același dosar.

Miercuri, însă, în plen, s-a produs o răsturnare de situație.

Deși, inițial, se vehiculase pe surse informația că plenul a aprobat și ridicarea imunității acestuia, ulterior s-a constatat că nu a fost întrunită majoritatea, așa că deputatul a rămas cu imunitatea intactă.

Hotărârea încuviințării arestării preventive se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți, a explicat Marcel Ciolacu, secretarul Camerei Deputaților. Au fost prezenți în total 292 de deputați din cei 401 deputați ai Camerei. Numărul total de voturi exprimate a fost de 256 de voturi, din care nouă voturi au fost anulate, 146 au fost voturi pentru și 101 împotrivă. În aceste condiții, nu a fost întrunită majoritatea necesară de vot pentru încuviințarea arestării. Pentru ridicarea imunității ar fi fost necesare cel puțin 147 de voturi pentru. Practic, deputatul Cătălin Teodorescu a rămas cu imunitatea intactă grație unui singur vot.

„Nu se poate, una fac și alta zic”, a fost reacția președintelui Camerei, Valeriu Zgonea.

Nici Cătălin Teodorescu nu a fost prezent în sală.

Deputatul PDL Cătălin Teodorescu FOTO: Facebook

Cei doi deputați au făcut parte din comisia care în martie 2011 a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 380 de milioane de lei, pentru un teren care în realitate valora mult mai puțin.

Marko Attila a fost condamnat săptămâna trecută la trei ani închisoare cu suspendare într-un alt dosar legat de o retrocedare ilegală.

Citiți și: 

Cazul Marko Attila. MAE îi răspunde vicepremierului Ungariei: Infracțiunea se pedepsește indiferent de etnie
Instanţa supremă a decis: Alina Bica rămâne în arest

Ridicarea imunității în cazul celor doi deputați nu înseamnă că aceștia ar fi automat arestați, ci că procurorii pot cere instanței să ia această măsură.

Scandal în Parlament. Acuze reciproce de demagogie între grupurile parlamentare:

S-a iscat scandal în Parlament după ce deputatul PDL Cătălin Teodorescu a fost scăpat de colegii săi de arestul preventiv. Deşi iniţial s-a anunţat că parlamentarului PDL i s-a ridicat imunitatea, ulterior deputații au revenit asupra deciziei. Voturile au fost renumărate. Aşa s-a constatat că nu s-a întrunit numărul necesar de pentru ridicarea imunităţii.   

Marian Neacșu, liderul deputaților PSD: „S-a văzut încă o dată aceeași față hâdă a demagogiei și minciunii. Au venit colegii de la noul PNL și au practicat aceleași metode și ei. Le cunosc mai bine decât noi (...) Am să vă rog să dați dispoziții aparatului tehnic să ne pună la dispoziție materialul filmat cu ocazia votului”.

Marton Arpad, deputat UDMR: „Deputatul care face parte din grupul mare, care luptă pentru MCV, nu a primit acordul pentru a fi arestat preventiv, iar persoana....nu am cum să nu o cataloghez altfel ...de etnie maghiară (...) a primit vot să fie arestat preventiv. (...) Halal decizie!”

Tinel Gheorghe, liderul deputaților PDL: „Grupurile parlamentare PDL și PNL au 106 parlamentari, am fost 292 prezenți, 256 de voturi valabil exprimate, 101 împotrivă. Nu la noi era decizia politică. Noi am zis că vom susține”.

Eugen Nicolăescu, deputat PNL: „Indiferent cum ar vota opoziția, dacă puterea nu face ce trebuie, votul va ieși altfel. Dovada că azi puterea nu a dorit să se încuviințeze arestarea colegului nostru. În rest, sunt vorbe”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri