Scandalul tăierilor de posturi la stat comparate cu „Auschwitz”. Radu Oprea: „Cuvintele au fost interpretate greșit”

Data actualizării: Data publicării:
radu oprea face declaratii
Radu Oprea: Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a avut o nouă reacție după ce mai mulți lideri politici i-au cerut să demisioneze din funcție pentru că a comparat tăierile de posturi din instituții cu Auschwitz. Social-democratul susține că declarațiile sale au fost interpretate greșit.

„Am rostit niște cuvinte care au fost interpretate greșit. Dacă ele au trezit prietenilor mei evrei din România, din Israel sau de oriunde din lume amintiri dureroase, îmi cer scuze.

Departe de mine gândul de a compara o "reformă" (am pus ghilimele pentru că scopul unei reforme nu trebuie să fie acela de a tăia un număr de posturi, ci de a modela, transforma, schimba un mod de a face lucrurile cu unul mai bun, mai performant, mai eficient) cu cea mai mare crimă a umanității, Holocaustul, când au murit peste șase milioane de evrei”, a scris Radu Oprea, joi, pe Facebook. 

Acesta a avut și un atac la adresa liderului PNL Iași, Alexandru Muraru, care i-a cerut demisia. „Comparația nu îmi aparține și, repet, nu mi-a trecut prin gând așa ceva, ci este a unui nimeni din Iași. Dacă a făcut-o din neînțelegere sau cu scop manipulator este păcatul lui”, spune Oprea.

„Scopul cuvintelor tari pe care le-am folosit, neofensator, este acela de a atrage atenția asupra altei idei. Dacă dezumanizăm în discursul public folosind cifre și statistici, uitând că în spatele lor sunt ființe umane cu trăiri, dorințe, responsabilități, probleme personale, legături sociale din care derivă alte responsabilități, contracte de împrumuturi cu bănci și așa mai departe, riscul de a crea tensiuni sociale este foarte mare”, a mai precizat acesta. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nu doar Alexandru Muraru i-a cerut să plece acasă, în urma declarațiilor sale. Cristian Seidler, purtător de cuvânt al USR, i-a cerut și el lui Radu Oprea să demisioneze, spunând că „arată dispreț față de victimele Holocaustului”.

Într-o reacție pentru Hotnews.ro, secretarul general al Guvernului a comparat tăierile impuse de Executiv cu Auschwitz. „Eu nu tai. Oamenii au fost numere doar la Auschwitz”, a declarat radu Oprea.

Întrebat de Digi24.ro de ce a făcut o astfel de comparație, Radu Oprea a transmis: „De ce consideri că tăiatul este cel mai bun lucru? Dacă șeful tău te-ar considera doar un cost, demnitatea ta de ființă umană unde ar mai fi? Ai nevoie de respect la locul de muncă. Nu poți să pui doar eticheta că ești un bugetar, un borfaș și furi banii statului. Am această retorică, o spun întotdeauna, că nu suport mentalitatea de sclav”, a declarat social-democratul.

Citește și: Reorganizarea promisă la Guvern stagnează. Secretarul general, acuzat că o blochează: „De ce să consideri că tăiatul e cel mai bun?”

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”