Sari la conținut
News Alert

Schimbări majore în Guvernul Ponta. Noul Executiv va fi prezentat după 13 decembrie

După un tur de trei ore prin Parlament, în care a testat susţinerea de care se bucură din partea conservatorilor, a liberalilor lui Tăriceanu dar mai ales a colegilor de partid, Victor Ponta a tras linie.

„I-am anunţat că venim cu o formă restructurată a Guvernului, din care să facă parte, alături de PSD, cu câte 2 portofolii, colegii de la UNPR, PC şi PLR”, a declarat Victor Ponta.

Dacă progresiştii şi conservatorii se mulţumesc cu ministerele pe care le au, parlamentarii din jurul lui Călin Popescu Tăriceanu ar fi negociat patru portofolii. În final, au rămas cu două: ministerele Finanțelor și Economiei.

Premierul spune că nu are emoţii. Din calculele lui, noul Cabinet va trece de votul Parlamentului. Surpriza ar putea veni însă de la PSD. Unul dintre membrii cu greutate nu este sigur dacă partidul trebuie să rămână la guvernare.

Reporter: Miron Mitrea s-a abţinut de la vot. De ce?

Victor Ponta: E un om experimentat şi a văzut multe.

Numele noilor miniştri le vom afla cel târziu pe 19 decembrie. Retragerea maghiarilor de la guvernare va lăsa libere scaunele de la Cultură şi Mediu plus un post de vicepremier. Liberal-reformatorii vor intra în Guvern şi vor ocupa două posturi, Economia şi Finanţele. Andrei Gerea şi Daniel Chiţoiu au cele mai mari şanse să devină din nou miniştri.

Nu există în PSD teama de rebeliune, ci doar de trădare, interese meschine şi lipsă de solidaritate în momente dificile”, a spus premierul.

Parlamentul în 2014

Total: 572 de deputaţi şi senatori

PSD: 265

PC-PLR: 50

PP-DD: 13

Minorităţi naţionale: 17

PNL + PDL: 116 + 56

UDMR: 26

Neafiliaţi: 29

Citiți și:
C. P. Tăriceanu cere patru ministere pentru a intra în Guvern. V. Ponta: Şi UNPR, şi PC, şi PLR vor primi câte două portofolii de ministru
Nume vechi pentru două ministere noi

Pentru cele doua poziții de miniștri sunt vehicultate câteva nume, de fapt fețe vechi pentru un cabinet nou. În cărți este Daniel Chițoiu, care a făcut parte din două guverne Ponta. În 2012 a fost ministru al Economiei. După alegerile din acel an a trecut la Finanțe și ocupa în același timp și poziția de vicepremier. A plecat din guvern la începutul acestui an după ce a avut mai multe contre cu președintele de atunci al PNL, Crin Antonescu, care îi reproșa apropierea prea mare de PSD.

Tot la începutul acestui an, pentru Chițoiu au început și problemele în justiție. Procurorii DNA au cerut aprobarea Parlamentului pentru începerea urmăririi penale pentru abuz în serviciu și constituirea unui grup infracțional organizat în dosarul Carpatica Asig, în care și soția sa, Laura Chițoiu, este urmarită penal. Anchetatorii spun că Daniel Chițoiu a inițiat adoptarea unei ordonanțe de urgență pentru a favoriza interesele societății de asigurări. Camera Deputaților a respins, prin vot secret, cererea de ridicare a imunității.

Al doilea ministru aflat în cărți este Andrei Gerea. A ocupat pentru doar patru luni portofoliul Economiei și n-a apucat, practic, să facă nimic. E drept și funcția era goală de conținut, căci multe atribuții au fost transferate către alte structuri guvernamentale.

Tocmai această împărțire a domeniilor în multe ministere și faptul că aliații PSD ocupă ministere cheie ar putea să aiba drept consecință un nou cabinet cu mulți membri. Până acum s-a vorbit de renunțarea la cât mai multe dintre funcțiile de miniștri delegați, la contopirea unor ministere, dar în condițiile în care se tot împart funcții. Un guvern restrâns ar putea să rămână tot în stadiul de dorință.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale