Șeful PSD Iaşi: Patriotismul nu se măsoară în scandaluri. Nu putem guverna alături de un partid prorus precum AUR

Data actualizării: Data publicării:
Cojocaru Petru Bogdan
Foto: Facebook/ Cojocaru Petru Bogdan

Şeful social-democraţilor ieşeni, deputatul Bogdan Cojocaru, respinge varianta unui guvern PSD-AUR, vehiculată de George Simion. El spune că AUR face „zgomot” şi creează „dezbinare”, fără a veni cu soluţii concrete. Cojocaru a spus marţi că „patriotismul se măsoară în fapte, nu în scandaluri” şi că PSD nu poate guverna „alături de un partid prorus precum AUR”.

„România are nevoie de patriotism responsabil, nu de discursuri goale. AUR speculează emoţiile oamenilor cu lozinci naţionaliste, dar nu vine niciodată cu soluţii pentru problemele reale ale cetăţenilor”, a spus deputatul Bogdan Cojocaru, preşedintele PSD Iaşi, potrivit News.ro.

El consideră că adevăratul patriotism se construieşte prin investiţii în spitale, şcoli şi infrastructură, prin atragerea fondurilor europene şi prin consolidarea poziţiei României în Uniunea Europeană şi NATO.

„Patriotismul se vede în fiecare şantier de drum, în fiecare spital modernizat, în fiecare clasă dotată pentru copiii noştri. Asta înseamnă să îţi pese de ţara ta: să o faci mai puternică, mai sigură, mai respectată. AUR nu a construit nimic, nu a propus nimic concret. A făcut doar zgomot şi dezbinare, atât la Bucureşti, cât şi la Bruxelles. Nu înţeleg de ce reprezentanţii AUR nu au niciun punct de vedere cu privire la proiectele de investiţii ale comunităţilor locale”, a adăugat Cojocaru.

Deputatul PSD atrage atenţia că izolarea promovată de AUR sub „masca suveranismului” ar însemna pierderea sprijinului european, a investiţiilor şi a securităţii asigurate de parteneriatele internaţionale.

El subliniază că PSD nu poate accepta o colaborare politică cu AUR.

„PSD nu poate intra la guvernare alături de un partid prorus şi nepăsător faţă de oameni. România are nevoie de stabilitate, de dezvoltare şi de soluţii concrete, nu de aventuri politice periculoase. Noi, în PSD, credem într-o Românie respectată în Europa, nu marginalizată la periferie”, a mai spus liderul social-democrat ieşean.

Și președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a respins ideea unei guvernări cu AUR în timpul mandatului său.

„Nu vă supărați, noi am decis în urmă cu două luni să intrăm în această coaliție și decizia am luat-o într-un for cât se poate de larg, este un partid serios, nu facem decizii pe picior”, a spus Grindeanu.

Reacția vine după ce șeful AUR a declarat săptămâna trecută că AUR vrea să ajungă la putere, din toamnă, alături de PSD, într-un guvern condus de Călin Georgescu.

 

 

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...