Video Semnele de întrebare din CV-ul ministrului Transporturilor. Cum explică Ciprian Șerban faptul că a fost exmatriculat de la facultate

Data actualizării: Data publicării:
ciprian serban
Ciprian Șerban. Inquam Photos / George Călin

Sunt neclarități în CV-ul ministrului Transporturilor, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora Ciprian Șerban ar fi urmat cursurile unei facultăți private într-o altă perioadă decât cea menționată în CV și, în plus, ar fi fost exmatriculat după numai un an. Într-un răspuns pentru Digi24.ro, ministrul susține că nu a finalizat cursurile respective „din motive personale”, iar diferențele de ani provin dintr-o eroare de redactare. Acesta a transmis redacției și mai multe diplome prin care atestă că a finalizat, ulterior, studii superioare la o altă facultate. 

Cotidianul.ro a scris că Ciprian Șerban a trecut în CV-ul public faptul că a urmat cursurile Universității „Petre Andrei” din Iași între 2008 și 2009, fără a menționa și faptul că acestea nu au fost finalizate. Universitatea susține, pe de altă parte, că ministrul s-a înscris la cursurile de licență de fapt în anul 2005 și a fost exmatriculat în 2006. 

Explicațiile lui Ciprian Șerban

Într-un răspuns pentru Digi24.ro, ministrul Transporturilor susține că nu a finalizat cursurile respective „din motive personale”. Cât despre neclaritățile privind anul înscrierii la facultate, acesta a transmis că „e vorba despre o eroare materială”.

„M-am înscris pentru o perioadă limitată de timp la cursurile unei universități private, pe care însă nu le-am finalizat, din motive personale. Lucru acesta nu a fost niciodată ascuns și nu a produs niciun efect academic sau profesional, nefiind vorba despre o diplomă obținută sau utilizată în vreun context oficial.

Diferențele de ani invocate în articol provin dintr-o eroare materială de redactare apărută în CV. De altfel, parcursul meu educational este transparent și verificabil, incluzând studii universitare finalizate.

Resping ferm sugestia că ar fi existat intenția de a induce în eroare. Nu am pretins niciodată că aș fi absolvit instituția respectivă și nu am obținut niciun beneficiu din menționarea acelei perioade de studii nefinalizate”, a transmis Șerban. 

Screenshot 2026-02-26 at 11.25.49
Captură CV

Pe lângă Universitatea „Petre Andrei”, Facultatea de Științe Politice (Iași), din CV-ul ministrului mai reiese că acesta a urmat cursurile de licență ale Academiei de Studii Economice din București (2012-2015) și un master tot la ASE (2016-2018). Ciprian Șerban a trimis redacției mai multe diplome prin care arată că a finalizat studiile respective. 

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
ANAF vinde o vilă de 315 mp cu doar 25.800 de euro, dar nimeni nu o cumpără. Detaliile importante ascunse în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ciara este însărcinată! La 40 de ani, așteaptă al cincilea copil cu Russell Wilson: „Încă o persoană pe care...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Natalie Portman a născut la 45 de ani. Cine este tatăl celui de-al treilea copil al actriței, omul alături de...
Adevarul
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Newsweek
Pensii militare: CCR a obligat Casa de Pensii să restituie unui pensionar impozitul reținut ilegal din pensie
Digi FM
Imagini dramatice. Pilotul Ollie Millroy, salvat din flăcări de un adversar, pe circuitul din China: "Sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Robert Pattinson și Suki Waterhouse, moment romantic la Veneția. S-au sărutat în aplauzele publicului după...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”