Senat. Tăriceanu citează din Stalin și se declară nemulțumit că nu s-au modificat mai substanțial legile Justiției

Data actualizării: Data publicării:
tariceanu - 2017_08_08_GC_ parlament pt instant-7501

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, de la tribuna Camerei Superioare, că legile Justiției trebuiau modificate mai amplu și că membrii Comisiei speciale au făcut „o operă mult mai modestă”. Liderul ALDE i-a criticat pe magistrați, pe protestatari și pe reprezentanții opoziției, iar la un moment dat a ținut să citeze „formula tovarășului Stalin”.

„Din păcate, nici Comisia specială comună și nici colegii din Camera Deputaților nu au procedat la o modificare substanțială a legilor Justiției. Lucrând într-un climat pe care îl cunoașteți cu toții, îndeobște ostil, marcat inclusiv în Parlament de tonalități agresive și iraționale, colegii noștri din Comisia specială au făcut o operă mult mai modestă, aș spune totuși nu mai puțin prețioasă și necesară”, și-a început Tăriceanu intervenția la dezbaterile pe modificările aduse Statutului judecătorilor și procurorilor (Legea nr. 303/2004).

„Paradoxal, unora li s-a părut totuși că schimbările aduse de proiectele legislative pe care le vom lua în dezbatere sunt insuportabil de ample. Cine sunt cei care ne suspectează, ne acuză chiar, de o răscolire radicală a cadrului normativ în care funcționează Justiția? Ei bine, în primul rând, șefii marilor Parchete și magistrații care se încolonează de regulă în urma lor. Apoi, o parte din opinia publică ce se manifestă în spațul virtual sau care ocupă cu repetiție străzile Capitalei și altor orașe. În sfârșit, nu în ultimul rând, unele voci, uneori regretabil de stridente și ridicol de necredibile, din băncile partidelor de opoziție”, a mai spus liderul ALDE.

În opinia acestuia, modificările propuse celor trei legi ale Justiției ar fi „tehnice”, „de-a dreptul banale”. „Cine aruncă o privire lucidă și obiectivă asupra textelor pe care le vom lua în discuție este imediat izbit de caracterul tehnic, uneori de-a dreptul banal, al modificărilor și completărilor care sunt introduse”, a mai spus Tăriceanu.

Președintele Senatului a ținut, apoi, să dea mai tinerilor colegi o scurtă lecție de istorie.

„Văzând astăzi atitudinea unora, care nici măcar nu au trăit în perioada cea mai neagră a comunismului totalitar și îi felicit pentru acest lucru, le aduc aminte de formula tovarășului Stalin. Știți ce spunea? Că nu există oameni nevinovați, ci numai persoanele de care nu ne-am ocupat suficient. Și această formulă mi se pare că are surprinzător de mulți adepți într-o țară care își spune democratică și liberă”, a mai spus Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate