Senator PSD: Jurnaliștii, „ciobanii ăștia”

Data actualizării: Data publicării:
liviu-tit-brailoiu mesagerdeconstanta.ro
Foto: mesagerdeconstanta.ro

Deranjat de prezența presei, Tit Liviu Brăiloiu, senator PSD de Constanța, a avut o ieșire nervoasă față de jurnaliști, când aceștia i-au luat declarații ministrului Apărării, Mihai Fifor. „Ciobanii ăștia”, a spus social-democratul. Ulterior, întrebat de jurnaliști de ce i-a catalogat în acest fel, senatorul PSD a încercat să nege, până când i s-a spus că există dovada spuselor sale. Brăiloiu nu este la prima ieșire nepotrivită în incinta Parlamentului.

liviu-tit-brailoiu mesagerdeconstanta.ro
Sursă foto: mesagerdeconstanta.ro

Prezenți la Comisia de Apărare din Senat, unde a fost avizat pozitiv proiectul privind achiziționarea rachetelor Patriot, jurnaliștii au dorit să-i ia declarații ministrului Mihai Fifor, când senatorul PSD Tit Brăiloiu a spus, referindu-se la ei, „ciobanii ăștia”.

Ulterior, jurnaliștii l-au abordat pe senator pe holurile Parlamentului, întrebându-l de ce îi consideră pe reprezentanții presei ciobani. „Nu știu, nu știu. Nu-mi aduc aminte”, a răspuns Brăiloiu, mărind pasul spre lift. După ce jurnaliștii i-au precizat că spusele sale au fost auzite și de ministrul Fifor și există dovada, senatorul PSD a încercat o explicație: „Când călcați un om pe picioare și-l îmbrânciți, vă cereți scuze. (...) Orice meserie este onorabilă”, a spus Brăiloiu, adăugând că el a fost jignit destul „până acum” de presă.

Senatorul PSD nu este la prima ieșire de acest fel. În februarie, în timp ce președintele Klaus Iohannis ținea un discurs în fața Camerelor reunite, iar parlamentarii PSD au început să părăsească sala, Brăiloiu a făcut un gest obscen spre deputatul USR Silviu Dehelean care filma scena cu telefonul. Parlamentarul USR a postat, ulterior, pe contul său de Facebook, înregistrarea.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În aceeași zi, un alt deputat USR, Iulian Bulai, a susținut că ar fi fost agresat, pe holul Camerei Deputaților, de senatorul PSD Brăiloiu, când i-a întrebat pe social-democrați de ce părăsesc sala de plen.

Tit Liviu Brăiloiu, fost prefect de Constanța, este membru în Comisia juridică a Senatului și vicepreședinte în Comisia pentru Apărare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când ai nevoie de acordul vecinilor pentru modificări în apartament. Ce se întâmplă dacă refuză să semneze
Digi FM
Dolly Parton, la câteva luni după ce a rămas văduvă: "Fără Carl, eu n-aș mai fi aici". Și-a cunoscut soțul...
Pro FM
De ce renunță Nelly Furtado la muzică. Motivul a surprins pe toată lumea
Film Now
Cum a reacționat Lady Gaga după valul de recenzii negative primite la „Joker: Folie à Deux”: „Devenea prea...
Adevarul
Elevi medaliați internațional nu mai primesc burse sportive, după o decizie a Ministerului Educației...
Newsweek
Țeapă la pensie la Mica Recalculare. Doar 110 lei în plus după ce a cheltuit 2.400 lei pe adeverințe. De ce?
Digi FM
Tenismenul Grigor Dimitrov, vacanță romantică în Costa Rica alături de actrița Eiza Gonzalez. Tineri, frumoși...
Digi World
Ce a fost înainte de Big Bang? Noile teorii despre începutul și sfârșitul Universului ar putea rescrie tot ce...
Digi Animal World
Momentul când un șarpe se strecoară în mașină unui bărbat care aștepta la un drive-thru în Florida. Imaginile...
Film Now
Ce relație există acum între Dwayne „The Rock” Johnson și fosta sa soție, Dany Garcia: „Am fost suficient de...
UTV
O melodie creată cu inteligență artificială a ajuns pe primul loc în topurile din SUA