Video Senator SOS, despre acuzația că un coleg a furat un rucsac: „Om fi noi parlamentarii hoți, dar chiar să ne coborâm la nivelul ăsta”

Data actualizării: Data publicării:
dumitru manea sos parlament senat
Senatorul SOS Dumitru Manea. Foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Senatorul acuzat săptămâna trecută de furtul unui ghiozdan dintr-un hotel din Piatra Neamț spune că este nevinovat. Paul Gheorghe invocă un alt senator, Dumitru Manea, care spune că a fost o încurcătură, nu un furt. Cei doi au fost alești pe listele partidului S.O.S. România.

Paul Gheorghe, senator neafiliat: „A fost o confuzie, dragi colegi de la USR. Nu mi-am însușit un bun care nu-mi aparține. A fost o simplă confuzie încercând să-mi ajut un coleg care are probleme locomotorii. Nu am niciun fel de vină”.

Dumitru Manea, senator neafiliat (SOS RO): „A fost o întâmplare gen «Nea Mărin miliardar». Domnul senator Paul Gheorghe a crezut că e rucsacul meu. Eu am crezut că e rucsacul lui. Și n-a mai zis nimic. Am descoperit că era al unui elev. Avea rechizite, niște mărunțișuri, o tabletă și 1.500 de lei. Om fi noi parlamentarii hoți, dar chiar să ne coborâm până la nivelul de a fura ghiozdanul unui elev...”.

Senatorul Daniel-Paul-Romeo Gheorghe, ales pe listele SOS, a fost acuzat că a luat intenționat ghiozdanul unui bărbat, dintr-un hotel din Piatra Neamț și a plecat cu el. Parlamentarul a declarat că a luat bunul altcuiva din greșeală.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce drepturi mai are persoana care donează un apartament. Situațiile în care donația poate fi anulată
Digi FM
Ziua tratează bolnavi de cancer, iar în weekend pilotează avioane. Povestea impresionantă a unei tinere de 27...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Sore, siluetă armonioasă în costum de baie, în vacanța din Turcia. S-a distrat cu fiica ei în parcurile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Regretul lui Cillian Murphy după ce a jucat cu Sam Neill în „Peaky Blinders”: „Mi-a plăcut să lucrez cu el, e...
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
Newsweek
Cupoanele de pensie au 5 culori diferite. Ce semnifică fiecare? Care îți „garantează” o pensie mai mare?
Digi FM
Caniculă în București și 13 județe, apoi vijelii și ploi torențiale. Cum se schimbă vremea în weekend...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Al șaselea simț despre care aproape nimeni nu vorbește. Cercetătorii spun că ar putea influența și sănătatea...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Brad Pitt are doi frați despre care se vorbește foarte rar. Cu ce se ocupă, de fapt, Doug și Julie
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...