Senatorii au votat ce țigări se pot fuma în spațiile publice închise

Data publicării:
fumat tigara
FOTO: Shutterstock

Senatul a respins, în şedinţa plenului de miercuri, propunerea legislativă pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, prin care folosirea ţigaretelor electronice este asimilată ţigărilor obişnuite şi în consecinţă este interzisă în spaţiile publice închise.

Plenul Senatului Romaniei
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În favoarea raportului de respingere formulat de Comisia de sănătate şi însuşit de plen au fost exprimate 74 de voturi "pentru", nouă - "împotrivă" şi cinci abţineri, potrivit Agerpres.

Preşedintele Comisiei de sănătate, senatorul UDMR Laszlo Atilla, a apreciat că proiectul, care abordează "o problemă extrem de complexă", este "superficial". El a precizat că problematica va fi abordată într-un alt proiect de lege, care va fi în conformitate cu Strategia privind combaterea efectelor produselor de tutun. Potrivit lui Laszlo Atilla, actul normativ va aborda multiple aspecte, printre care controlul produselor din tutun, publicitatea, contrabanda etc.

Conform proiectului de lege, prin fumat "se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe, precum şi inhalarea voluntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip 'ţigaretă electronică' sau dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului".

"Actualmente, legea defineşte fumatul prin prisma arderii tutunului şi a inhalării fumului. Ţigările electronice şi dispozitivele ce încălzesc tutunul nu ard materia vegetală, ci produc aerosoli. Drept urmare, nu este interzis consumul acestora în spaţiile publice, conform legislaţiei în vigoare. Or, necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau a persoanelor din jur, este necesară extinderea sensului legii prin interzicerea acestor produse în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, locuri de joacă sau instituţii sanitare sau de învăţământ. (...) Prin urmare, propunem o extindere a sensului legii, astfel încât prin fumat să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori, aerosoli, acest consum fiind interzis în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, spaţii închise de la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii, conform prevederilor actuale ale legii", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR, PNL, UDMR şi PMP.

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri