Senatorul Sorin Ilieșiu a fost exclus din PNL

Data publicării:
iliesiu-1

 

După excludere, Sorin Ilieşiu a venit în faţa jurnaliştilor, anunţând el însuşi rezultatul votului.

El a spus că a luat cuvântul înaintea votului asupra propunerii de excludere.

Ilieşiu a spus că a propus vot secret asupra deciziei ca preşedintele Crin Antonescu să nu aibă niciun fel de înţelegere politică cu Traian Băsescu sau cu Mişcarea Populară, scrie Mediafax.

De asemenea, Ilieşiu a propus vot secret asupra organizării unui Congres extraordinar al PNL care să voteze ca PNL să rămână la guvernare şi în USL, ca PNL să participe pe liste comune USL la europarlamnetare, astfel încât viitorul preşedinte al României sau premier să fie dat de PNL.

Ilieşiu a mai propus ca preşedintele PNL, Crin Antonescu, să facă pas înapoi, iar Călin Popescu Tăriceanu să preia interimar conducerea formaţiunii.

El a menţionat că Antonescu nu i-a dat răspuns la nicio propunere, arătând că va face acest lucru dacă nu va fi exclus.

Sorin Ilieşiu a spus că va decide în perioada următpare dacă va rămâne senator independent, afliat unui grup, sau se va înscrie într-un alt partid parlamentar.

Ilieşiu anunţa pe 20 februarie că demisionează din PNL, menţionând că nu crede că propunerea de excludere din PNL mai poate fi invalidată şi precizând că nu se aştepta ca preşedintele Senatului României să îl numească „nătărău”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Cu cât timp înainte de pensionare ar trebui verificată vechimea în muncă
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
Cu cât ar putea crește pensiile de la 1 ianuarie 2027
Newsweek
Programul de guvernare anunță indexarea pensiilor plus un pachet de ajutoare pentru pensionari în 2027
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro