Senatul respinge obiecțiile lui Nicușor Dan privind legea pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei. Decizia finală, la deputați

Data actualizării: Data publicării:
BUCURESTI - SENAT - VOT MOTIUNE SIMPLA - 15 SEP 2025
Plenul Senatului României Foto: Inquam Photos / Codrin Unici

Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură în forma iniţială, respingând obiecţiile formulate de preşedintele Nicuşor Dan în cererea de reexaminare a actului normativ, transmisă Parlamentului.

S-au înregistrat 75 voturi „pentru”, 34 „împotrivă” şi patru abţineri.

Proiectul, iniţiat de preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, a fost adoptat de Parlament în iunie. Actul normativ a fost contestat, în 20 iunie, la CCR de parlamentari ai AUR, S.O.S. România şi POT, Curtea respingând sesizarea, scrie Agerpres.

În 14 iulie, preşedintele Nicuşor Dan a sesizat, la rândul său, CCR - şi de această dată, Curtea a respins obiecţiile de neconstituţionalitate.

În 4 decembrie, preşedintele a retrimis Parlamentului legea spre reexaminare, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la „amplificarea tensiunilor”.

El a considerat că, în forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracţiuni.

„Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul. De exemplu, noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conţine idei xenofobe, fără a face diferenţa între materiale de propagandă extremistă şi opere literare sau texte istorice. România are nevoie atât de fermitate, cât şi de echilibru. Ambele sunt esenţiale pentru apărarea democraţiei”, a apreciat preşedintele.

Actul normativ a fost adoptat în aceeaşi formă care a trecut iniţial de Parlament, plenul Senatului respingând obiecţiile preşedintelui.

Proiectul prevede pedepse mai dure pentru constituirea, sprijinirea sau aderarea la organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, legionar, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup, mai prevede proiectul.

Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, de materiale fasciste, legionare, rasiste şi xenofobe constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă această faptă este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Nu va constitui infracţiune în cazul în care fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei sau în scopul dezbaterii unei chestiuni de interes public.

Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă şi interzicerea unor drepturi.

Legea mai pedepseşte contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea Holocaustului pe teritoriul României, cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

Săvârşirea acestor fapte prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

Se interzice acordarea sau menţinerea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice. De asemenea, se interzice acordarea sau menţinerea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, precum şi al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizaţiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică, mai prevede legea.

Distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unul la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Proiectul urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România schimbă radical piața second-hand: limită de două mașini pe an și reguli dure pentru importuri
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Decese și dispariții misterioase în rândul savanților legați de programe clasificate ale SUA. Al nouălea om...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...