Senatul se întrunește miercuri în sesiune extraordinară. În dezbatere un proiect privind pensiile magistraţilor

Data publicării:
senat 2
Foto: Facebook

Senatul se reuneşte, miercuri, de la ora 12:00, în plen, în cadrul unei sesiuni extraordinare, pe ordinea de zi figurând informarea cu privire la două proiecte de lege care aprobă ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, dar şi dezbaterea şi votul asupra propunerii legislative pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.

Senatorii vor lua act de emiterea de către Guvern a două ordonanţe de urgenţă şi anume OUG 41/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investiţiilor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi din fonduri publice naţionale şi OUG 40/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere, scrie Agerpres.

Pe ordinea de zi a plenului Senatului se mai află propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, care va fi dezbătută şi supusă votului, sub rezerva depunerii raportului.

Acest proiect a fost adoptat de Camera Deputaţilor şi prevede creşterea treptată a vârstei de pensionare a magistraţilor până în 2045, până la 65 de ani. Proiectul trebuie respins de Senat pentru ca în Parlament să fie supus procesului legislativ proiectul privind pensiile magistraţilor iniţiat de Guvern.

Începând cu ora 10:00, Comisia de muncă se va reuni pentru a da un raport pe acest proiect de lege.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu banii din vechile carnete CEC. Se pierd dacă nu au fost retrași zeci de ani?
Digi FM
Fosta soție a lui Elon Musk rupe tăcerea despre căsnicia lor: “Mă făcea să mă simt neînsemnată”. Ce i-ar fi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Optimismul Ucrainei pe front se erodează, în timp ce Rusia amenință „centura de fortărețe” din est
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Un șarpe a dat peste cap unul dintre cele mai punctuale trenuri din lume. Ce s-a întâmplat la bordul unui...
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...