Senatul va avea cu peste 100 de posturi mai puțin în noua organigramă. Abrudean: „Urmează concursuri corecte”

Data publicării:
senatori
Sursa: Inquam Photos / Alexandru Busca

Preşedintele interimar al Senatului Mircea Abrudean a anunțat că Biroul permanent al forului legislativ a adoptat documente prin care va fi reorganizată instituția. Astfel forul superior al Parlmentului va avea redus numărul de posturi aflate în plată de la 796 la 618 și vor fi organizate, în următoarea perioadă, „concursuri corecte”, a mai spus el.

„Astăzi, conducerea Senatului a aprobat două documente esenţiale, în linie cu reorganizarea instituţiei: ştatul de funcţii şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciilor Senatului. În perioada următoare vor fi organizate concursuri corecte, iar mesajul este unul clar: profesioniştii din Senat, nu puţini la număr, vor continua să muncească aici”, a scris Mircea Abrudean, luni pe Facebook.

Documentul adoptat de Biroul permanent al Senatului privind reorganizarea forului legislativ poate fi accesat AICI

„Reforma este un act de responsabilitate faţă de cheltuirea banului public şi de respect pentru cetăţeni”, a mai spus șeful interimar al Senatului.

„Reducem numărul de posturi aflate în plată de la 796 la 618, aşa cum ne-am angajat că vom face, cu obiectivul clar de a optimiza structura pentru a asigura un Senat mai eficient şi adaptat realităţilor actuale”, a conchis Abrudean.

Săptămâna trecută, sindicatele funcţionarilor publici şi personalului contractual din Senat au transmis că noul Regulament de organizare şi funcţionare a serviciilor instituţiei a fost „impus”, fără consultare, de conducerea Senatului, scrie News.ro.

Sindicaliştii arată că în 25 şi 27 martie, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea Constituţională a României vor analiza „aspecte esenţiale” legate de această situaţie.

„Refuzul Senatului de a aştepta aceste decizii şi de a respecta prevederile legale demonstrează reaua credinţă a conducerii şi intenţia clară de a bloca orice formă de dialog social real”, susţineau ei.

Ilie Bolojan a anunţat, în perioada în care a fost preşedintele Senatului, că vrea reorganizarea instituţiei şi reducerea cheltuielilor, afirmațiile sale provocând un conflict cu sindicaliştii.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate mama să vândă casa moștenită fără acordul copilului? Explicația unui avocat
Digi FM
Virgil Ianțu, reacție fermă după ce imagini de la un banchet de clasa a VIII-a au devenit virale: „Unde sunt...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
La ce pensie poți spera dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim? Dar dacă ai avut salariul mediu?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dormi 7-8 ore pe noapte, dar tot ești obosit? Explicația unui specialist și sfaturile lui pentru un somn mai...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...