Șerban Nicolae și-a anunțat, în CEx al PSD, candidatura la Președinția României

Data actualizării: Data publicării:
171128_SERBAN_NICOLAE_00_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Senatorul PSD Șerban Nicolae și-a anunțat, în ședința Comitetului Executiv de joi, dorința de a candida la alegerile prezidențiale, au declarat surse din partid pentru Mediafax.

Referitor la prezidențiabil, Codrin Ștefănescu a anunțat că Olguța Vasilescu, Liviu Pleșoianu, Șerban Nicolae, Eugen Teodorovici și Gabriela Firea sunt printre numele vehiculate în interiorul PSD. Candidatul partidului la prezidențiale va ajunge în turul doi, a precizat fostul secretar general al PSD.

Președintele interimar al PSD Viorica Dăncilă a declarat joi, după ședința CEx, că orice membru al formațiunii poate fi testat, dacă își manifestă intenția de a participa la prezidențiale. Dăncilă a spus că aceleași reguli se aplică și lui Șerban Nicolae sau Liviu Pleșoianu.

Întrebată dacă Șerban Nicolae și-a manifestat inenția de a fi prezidențiabil, așa cum au delarat surse politice, Dăncilă a răspuns: „Aceeași abordare pe care am avut-o referitoare la Congresul PSD din 29 iunie, unde vom alege președintele, președintele executiv și secretarul general, același principiu îl vom aplica la candidaturile pentru prezidențiale. Fiecare coleg își va exprima dorința, vom face sondaje, și cel mai bine plasat în sondaje și care va avea votul. Sigur, dacă vrea și Liviu Pleșoianu. Fiecare coleg care va dori o candidatură, va fi inclus în sondaj”.

Marian Oprișan: Nicolae este un lider al partidului care are experienţa necesară pentru a fi candidatul social-democraţilor

Preşedintele PSD Vrancea, Marian Oprişan, a declarat joi că senatorul Şerban Nicolae este un lider al partidului care are experienţa necesară pentru a fi candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale, menţionând că acesta nu este singurul care şi-a exprimat dorinţa de a intra în cursa pentru Cotroceni.

Întrebat, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, în legătură cu faptul că Şerban Nicolae şi-a exprimat dorinţa de a fi prezidenţiabilul partidului, Oprişan a spus: „Eu cred că Şerban este un lider al PSD care are experienţa necesară, este matur, este un bărbat puternic şi nu este singurul, probabil că mai mulţi vor intra în cursa prezidenţială”.

De asemenea, social-democrații au decis, joi în Comitetul Executiv să organizeze Congresul pentru alegerea președintelui, președintelui executiv și a secretarului general pe 29 iunie, au declarat surse din partid.

Propunerea lui Paul Stănescu pentru amânarea Congresului din 29 iunie a fost respinsă de liderii PSD în reuniunea CEx de joi, au mai spus sursele citate. Totodată, niciun lider, în afară de președintele interimar al PSD nu și-a anunțat candidatura pentru șefia formațiunii la Congresul extraordinar.

De asemenea, statutul va fi modificat în aceeași zi cu Congresul, în sensul alegerii funcțiilor de conducere ale PSD prin delegați, mergându-se pe același număr de delegați care au fost la Congresul anterior, au explicat surse ale formațiunii, pentru Mediafax.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...