Video Simion, despre o alianță cu PSD: „Niciodată să nu spunem niciodată”. Liderul AUR spune că prioritățile sunt moțiunea și anticipatele

Data actualizării: Data publicării:
george simion
George Simion. Foto: Inquam Photos / Mălina Norocea

Întrebat dacă poate garanta că AUR nu va face o coaliție cu PSD, liderul formațiunii, George Simion, a răspuns că „niciodată să nu spunem niciodată” și a subliniat că prioritatea actuală este adoptarea moțiunii de cenzură și organizarea alegerilor anticipate. În octombrie 2024, Simion declara că nu va bate palma cu PSD pentru o alianță, și că este „singurul capabil, suficient de energic, de tânăr, de determinat, să termine cu PSD în România”.

„Nu avem nicio coaliţie cu Partidul Social Democrat", a declarat Simion într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.  

El a amintit că social-democraţii au declarat public că nu îşi doresc o guvernare cu AUR, după cum declaraţiile lui Nicuşor Dan, „neconstituţionale”, sunt că nu va nominaliza un premier de la AUR sau un premier care aibă sprijinul AUR în Parlament.

„Nu voi avansa formule de guvernare”

„Lucrul acesta este grav. Aşa că eu nu pot avansa şi nu voi avansa, în ciuda tuturor care vehiculează verzi şi uscate, formule de guvernare. Acum. Şi, în momentul în care am zis că ăsta este primul pas, m-am referit că al doilea pas îl vom aştepta după ce se întâmplă primul pas. Nu am zis că voi intra într-o coaliţie de guvernare cu PSD. Eu rămân loial votanţilor noştri, spre deosebire de Ilie Bolojan, care nu va mai fi premier începând cu data de 5 mai, care a promis 300 de parlamentari. Acum s-a răzgândit domnul Bolojan. A spus că nu trebuie să fie 300, trebuie 300 şi un pic, 380, 390, că trebuie doi senatori pe judeţ, că are probleme cu UDMR, că are probleme cu minorităţile. (...) În faţa alegătorilor noştri, noi nu ne-am angajat să facem vreo coaliţie de guvernământ sau alta, noi ne-am angajat să depunem această moţiune de cenzură”, a susţinut George Simion. 

George Simion a subliniat că nu vehiculează niciun nume de premier. 

„Nu vehiculăm niciun nume de premier în momentul acesta. Am avut alegeri anulate, avem dubii asupra corectitudinii alegerilor în România. Noi trebuie să reprezentăm segmentul nostru din populaţie care îşi doreşte democraţie, îşi doreşte libertate, îşi doreşte TVA la 19%, îşi doreşte 300 de parlamentari. Cineva trebuie să fie şi vocea românilor aici, în Parlament. M-aş hazarda spunând că AUR va face coaliţie cu cineva sau cu altcineva. Obiectivele noastre politice vizează revenirea la democraţie, revenirea la votul poporului, nişte alegere anticipate - atenţie! - corecte. (...) Nu avem ce să discutăm în acest moment despre o coaliţie de guvernământ cu PSD, respectiv eu mi-am onorat promisiunea. Ar fi bine ca cineva să se ducă către domnul Ilie Bolojan, să se ducă către USR, pentru că ei au fost «în pat» în ultimele 10 luni şi să explice oamenilor că ei au compus o coaliţie de guvernământ”, a mai declarat Simion. 

„Niciodată să nu spunem niciodată” - a fost răspunsul liderului AUR la întrebarea dacă va intra vreodată într-o coaliţie cu PSD. 

„Prima oară trebuie să trecem moţiunea de cenzură. (...) Suntem în aprilie 2026. Suntem în plină lovitură de stat. Românii trebuie să ştie că până acum timp de 35 de ani au fost conduşi pe un drum spre prăpastie de aceleaşi forţe politice. Eu am o datorie faţă de românii care m-au votat să duc AUR la conducerea ţării în calitate de prim partid. Şi, dacă veţi lua toate declaraţiile mele nu trunchiate, veţi vedea că ăsta este obiectivul nostru în continuare - să dăm ţării preşedinte, să dăm ţării o guvernare cu AUR pe primul loc. Tocmai de aceea, obiectivul nostru în acest moment este să ajungem la alegeri anticipate. Nu ştim dacă este marketing politic sau nu, însă se pare că USR şi PNL au aceleaşi intenţii”, a adăugat Simion.  

La insistenţele jurnaliştilor, el şi-a nuanţat declaraţia: „Noi am anunţa la nişte criterii: să dăm ţării preşedinte, să fim primul partid al ţării. Altfel, o coaliţie este exclusă. Momentul a fost în jurul datei de 1 decembrie 2024, acum suntem în aprilie 2026, într-o criză politică şi nu sunt dispus mai departe să mă pronunţ cu privire la viitoare coaliţii de guvernare. Viitoare coaliţii de guvernare se vor discuta după ce domnul Ilie Bolojan nu o să mai fie premier”. 

Acesta mai susţine că s-ar crea o majoritate în Parlament de la toate partidele pentru a se ajunge la alegeri anticipate. 

În 2024, Simion excludea orice alianță cu PSD

„AUR, atâta timp cât nu dă țării președinte sau nu iese pe primul loc la alegeri, nu intră într-o coaliție de guvernare pentru că nu putem schimba nimic, v-am zis că nu intrăm”, spunea George Simion la Prima TV, pe 26 octombrie 2024.

El a continuat cu o declarație fermă privind o posibilă înțelegere cu PSD și spunea că își dă demisia din toate funcțiile publice.

„Îmi dau demisia din toate funcțiile publice. George Simion nu bate palma cu PSD, o spun… Unde-i camera la care trebuie să mă uit? Acolo… George Simion nu bate palma cu PSD. George Simion nu face alianță cu PSD. George Simion este singurul capabil, suficient de energic, de tânăr, de determinat, să termine cu PSD în România”, a subliniat atunci liderul AUR.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD-AUR a fost depusă marţi la Parlament. Ilie Bolojan ar putea fi demis din funcția de premier săptămâna viitoare. George Simion a anunţat că moțiunea a fost semnată de 251 parlamentari.

Și social-democrații au anunțat că au reușit să asigure sprijinul unei majorități parlamentare pentru moțiunea de cenzură împotriva premierului Ilie Bolojan. Astfel, PSD va realiza o schimbare profundă în modul de guvernare, așa cum a solicitat marea majoritate a cetățenilor români, potrivit unui comunicat de presă al partidului.

Editor : Alexandru Costea | Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
Adevarul
Cristian Păun, despre riscul ca România să fie retrogradată în categoria „junk”: „Va fi lovitura fatală”
Newsweek
PSD l-a obligat pe premierul desemnat să crească pensiile cu 330 lei. Ce a răspuns Adrian Veștea?
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Ce se știe până acum despre "Top Gun 3", unul dintre cele mai așteptate filme. Tom Cruise se întoarce în...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani