Video Reacția lui Nicușor Dan după ce George Simion a susținut că un consilier prezidențial l-a sunat pentru a vota Guvernul Veștea

Data actualizării: Data publicării:
INStANT_COTROCENI_CONSULTARI_AUR10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Consultări susținute de președintele României cu delegația AUR, la Palatul Cotroceni, în București, 18 mai 2026. Participă George Simion, Petrișor Peiu și Dan Dungaciu. Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele AUR, George Simion, susține că a fost sunat luni seară, la ora 21:15, de către un consilier prezidențial care i-a spus „E un lucru bun ca voi să votați” Guvernul Adrian Veștea. Simion nu a spus numele consilierului și a precizat că acesta „nu a confirmat în vreun fel că Nicușor Dan este de acord” ca AUR să fie parte a puterii. Potrivit celor declarate de liderul AUR, convorbirea a avut loc cu câteva minute înainte de votul în plenul reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Veștea, care nu a întrunit numărul minim de 233 de voturi pentru a putea fi instalat. Într-o reacție pentru Digi24, Palatul Cotroceni a transmis că președintele Nicușor Dan nu are cunoștință despre o astfel de conversație și este exclus să fi mandatat vreun consilier pentru negocieri privind obținerea unei majorități în Parlament. Ulterior, întrebat la Cluj dacă îl va demite pe consilierul care l-a sunat pe Simion, Nicușor Dan a răspuns, miercuri seară, scurt: „Dacă!”, referindu-se la incertitudinea privind existența convorbirii. 

Răspunsul președintelui

ACTUALIZARE 23:55 - Președintele a fost întrebat de jurnaliști, miercuri seară, la Cluj, dacă îl va demite pe consilierul cu care George Simion susține că a avut o convorbire despre votarea guvernului Vește.

Nicușor Dan a replicat:

„Eu sunt președintele României. Am desemnat un prim-ministru. El s-a ocupat să-și găsească o majoritate și până la urmă n-a găsit. Ăsta e răspunsul meu”. 

La insistențele jurnaliștilor cu privire la convorbirea dintre cei doi, președintele a răspuns scurt: „Dacă!”, referindu-se la faptul că apelul telefonic al vreunui consilier prezidențial către liderul AUR nu a fost confirmat.

Știrea inițială:

George Simion a declarat miercuri seară, în cadrul unui interviu pentru Gândul.ro, că ar fi fost căutat, luni seară, de un consilier al lui Nicușor Dan, înaintea votului de învestire pentru Cabinetul Veștea.

„M-a sunat un consilier prezidențial, dar nu a confirmat în vreun fel că Nicușor Dan este de acord să fim parte a puterii. «E un lucru bun ca voi să votați» (ar fi spus consilierul, n.r.). Lamentabil...

Și după vine Sorin Grindeanu și îi zice lui Becali că Simion i-a zis președintelui… Nu, dar astea sunt niște afirmații necinstite lansate în spațiul public și tocmai de asta a fost și conferința mea”, a declarat George Simion.

Reacția Administrației Prezidențiale

Administrația Prezidențială a reacționat și a negat că Nicușor Dan a cerut vreunui consilier să poarte astfel de negocieri.

„Presedintele României nu are cunoștință despre convorbirea la care face referire domnul Simion. Este exclus ca șeful statului să fi mandatat vreun consilier să poarte discuții cu reprezentanți ai partidelor politice sau ai grupurilor parlamentare în vederea obținerii unei majorități parlamentare”, a transmis Palatul Cotroceni.

Luni, înainte de votul pentru învestirea Cabinetului Veștea, George Simion i-a cerut public lui Adrian Veștea să meargă la sediul partidului AUR pentru a discuta despre o eventuală susținere. Tot atunci, Simion i-a cerut președintelui să spună public dacă este nevoie de voturile AUR.

„Îl aştept pe domnul Veştea până diseară, la ora 20.00, la sediul formaţiunii noastre, pentru a discuta ceea ce vrea să facă pentru ţară. Și pe Nicușor Dan să zică public dacă este nevoie de voturile AUR, și într-o întrevedere, dacă parlamentarii AUR mai sunt extremiști”, a spus luni George Simion.

Guvernul Veștea a ratat luni seară învestirea prin votul parlamentarilor, obținând doar 189 de voturi „pentru”, dintr-un minim de 233. 

Editor : B.E. | L.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
CCR sare în ajutorul pensionarilor. Procesele de recalculare a pensiilor nu pot fi oprite cum a cerut guvernul
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...