Sorin Grindeanu cere demisia oamenilor PSD din Guvern: „Să avem lucrurile cât se poate de clare”

Data actualizării: Data publicării:
INSTANT_PSD_REFENDUM_02_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Grindeanu a anunțat că toți secretarii de stat și prefecții numiți de Partidul Social Democrat (PSD) în Guvernul condus de Ilie Bolojan ar trebui să își dea demisia până în momentul în care PSD și AUR vor depune moțiunea de cenzură împotriva Executivului. 

„Cer secretarilor de stat ai PSD și prefecților PSD să își prezinte demisiile în următoarea perioadă, astfel încât, când vom avea moțiune, să avem lucrurile cât se poate de clare”, a declarat Sorin Grindeanu, într-o declarație susținută la Parlament pe 27 aprilie. 

Acesta a subliniat că „toți acei reprezentanți ai noștri să fie cu demisiile scrise” până în momentul în care PSD și AUR vor depune moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Potrivit surselor Digi24.ro, moțiunea de cenzură PSD-AUR ar trebui depusă în următoarele două zile (cel mai probabil miercuri), iar votul să aibă loc săptămâna viitoare. 

După cum Digi24.ro a arătat aici, deși PSD a ieșit din Guvern săptămâna trecută, nu a renunțat la mecanismele reale de decizie: social-democrații au în continuare oameni numiți atât în ministere, cât și la prefecturi, structurile care reprezintă Executivul în teritoriu.

O dată cu formarea Coaliției PSD-PNL-USR-UDMR și împărțirea ministerelor, liderii politici au negociat la sânge și funcțiile de secretari de stat, subsecretari, prefecți și subprefecți, adică oamenii care participă direct la luarea deciziilor și au drept de semnătură în diverse domenii.

Doar în ministere, PSD are 49 de secretari și subsecretari de stat, au declarat surse de la Palatul Victoria pentru Digi24.ro. Asta pe lângă șefii diverselor instituții, care au și ei rang de secretar de stat. Toți au rămas pe post, în ciuda deciziei social-democraților de a-și retrage miniștrii.

Social-democraților le-au revenit și 22 de posturi de prefecți în țară, după cum urmează:

  • Argeș
  • Bistrița-Năsăud
  • Brăila
  • Buzău
  • Caraș-Severin
  • Călărași
  • Dâmbovița
  • Dolj
  • Galați
  • Gorj
  • Hunedoara
  • Ialomița
  • Maramureș
  • Mehedinți
  • Neamț
  • Olt
  • Suceava
  • Teleorman
  • Tulcea
  • Vaslui
  • Vâlcea
  • Vrancea

De asemenea, PSD are și 20 de subprefecți. Prin comparație, liberalii au tot 20 de subprefecți, UDMR are 10, iar USR 8, fiind și unele posturi vacante.

În prezent, PNL are 12 prefecți, USR are 4, iar UDMR tot 4.

Editor : M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Cum a încercat un bărbat să ascundă uciderea iubitei însărcinate. S-a eschivat ani întregi
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Film Now
Toți au vorbit despre J.LO la premiera noului ei film. Detaliul care a declanșat zvonuri despre operații...
Adevarul
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Newsweek
Ajutor la pensie de la Înalta Curte. Avocat: Cresc șansele ca pensionarii să ia bani în plus în instanță
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă cu creierul tău când stai pe telefon până târziu în noapte. Medicii avertizează asupra unui...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Quentin Tarantino atacă Hollywood-ul și dezvăluie singurul film care l-a impresionat în ultimii șase ani...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...