Sorin Grindeanu, după ce l-a aşteptat degeaba pe Siegfried Mureşan la sediul PSD: „Pierdem timpul, să-şi depună mandatul”

Data actualizării: Data publicării:
sorin grindeanu face declaratii
Sorin Grindeanu. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri - după ce l-a aşteptat pe Siegfried Mureşan la sediul PSD pentru a le prezenta programul de guvernare, iar acesta nu a venit - că pierde timpul şi i-a sugerat eurodeputatului să-şi depună mandatul. Liderul social-democrat a mai spus că, după modul în care a tratat PSD-ul, Siegfried Mureșan nu are cum să obţină voturile social-democraţilor.

„Tot ceea ce am spus mai devreme se dovedeşte a fi adevărat. Din perspectiva noastră, în acest moment, e evident că domnul Siegfried Mureşan nu-şi doreşte să fie prim-ministru. Eu, în prima parte a zilei, l-am aşteptat la biroul de la Camera Deputaţilor, de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În partea a doua l-am aşteptat aici (la sediul PSD - n.r.). Am aşteptat chiar şi în format electronic să-mi fie trimis un program de guvernare. Nu avem pretenţia să fie forma finală, fiindcă ştim că aceste lucruri se adaptează, dar mă aşteptam să fie cel puţin în linii mari, să avem acest program de guvernare. Cu alte cuvinte, ce vă spuneam în urmă cu două-trei ore, şi anume faptul că noi credem că dânsul nu-şi doreşte cu adevărat să fie prim-ministru, e adevărul. Şi atunci i-aş spune ce am spus şi luni, după sedinţa de Birou Permanent Naţional, anume faptul că pierdem timpul, să-şi depună mandatul, dacă stă în voturile PSD şi după modul în care, cel puţin în aceste zile ne-a tratat, nu are cum să obţină voturile PSD în acest mod”, a declarat preşedintele PSD, la sediul central al partidului, potriivt News.ro.

Sorin Grindeanu a mai spus că ar trebui să scurteze toată această perioadă, să-şi depună mandatul.

„Mingea atunci e în terenul preşedintelui, ori să intrăm într-o procedură de alegere anticipată, deşi n-ar fi îndeplinit dacă nu se votează, dacă pică în Parlament, sau se face o nouă nominalizare. Dar, aşa stând şi încercând să facem conferinţe de presă, să ne aruncăm unii altora lucruri, eu cred că nu e constructiv. Am fost cât se poate de deschis în aceste zile, am trecut peste toate lucrurile de peste vară, pe care, în mod personal, domnul Mureşan le-a făcut la adresa mea şi a PSD-ului”, a menţionat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a adăugat că „înţelege jocul politic, declaraţiile politice, dar câteodată trebuie să treci peste aceste lucruri şi să faci lucruri serioase, să te ocupi de programe de guvernare, să vii cu argumente”.

„Singurul program politic pe care îl văd dinspre domnul Siegfried Mureşan e legat de înjurături la adresa Partidului Social Democrat. N-am văzut absolut nimic altceva. Mi-aş fi dorit să am o discuţie astăzi pe argumente. Eram pregătit, împreună cu colegii mei, să discutăm pe ceea ce îşi propune prin programul de guvernare. N-ar fi fost nimic umilitor, ieşit din comun, ci încercând să găsim soluţii pentru români. Eu cred că românii aşteaptă soluţii de la noi. Nu orgolii, nu tupeu, nu invective, nu înjurături, nu ba p-a mă-tii, ci, aşa cum am spus, să găsim soluţii. Şi atunci, fiind în acest blocaj, eu nu pot să văd altceva decât scurtarea acestui proces, şi anume, i-aş sugerea să-şi depună mandatul”, a mai declarat Grindeanu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prețul record la care ar putea ajunge motorina în următoarele luni. Detaliul care poate provoca scumpiri în...
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
Cât ar putea ajunge factura la energie în această iarnă. Scenariile analizate de experți
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”