Sorin Grindeanu, mesaj înaintea negocierilor de la Cotroceni privind Legea Salarizării: „E sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”

Data actualizării: Data publicării:
Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu. Foto: Inquam Photos

Liderul PSD a criticat noul proiect al salarizării publice, spunând că legea încă nu a fost trimisă sindicatelor sau partidelor politice. În plus, Sorin Grindeanu i-a atacat pe reprezentanții USR și PNL pentru că „nu au fost în stare să negocieze cu Comisia Europeană”.

ACTUALIZARE 13:25 Și fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a transmis, printr-o postare pe Facebook, că Legea Salarizării nu a fost prezentată, iar actualul ministru nu a prezentat argumentele pentru care oficialii europeni au respins proiectul propus.

„Astazi, pana acum, nu au avut loc niciun fel de discutii tehnice la Cotroceni sau oriunde altundeva despre Legea Salarizarii. Inca nu avem proiectul, nu stim cum arata noile grile sau alte prevederi. Nu stim argumentele cu care Comisia Europeana a respins ieri proiectul si care sunt eventualele modificari care decurg din acestea”, a scris social-democratul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Știrea inițială

„Legea salarizării este sublimă - spun unii, problema este că lipsește cu desăvârșire!

Mai sunt câteva ore până la întâlnirea de la Cotroceni și 10 zile până la închiderea PNRR și nimeni nu a văzut vreun proiect. Avem o lege pentru salariați, fără ca salariații să știe de ea nimic. Fără ca sindicatele să știe nimic. Fără ca partidele să știe ce calcule se pregătesc pentru veniturile unor sisteme-cheie. Nu are cum să existe un acord politic pe o lege pe care nu a văzut-o nimeni”, a scris Grindeanu pe Facebook. 

Liderul PSD spune că va participa la negocierile de la Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan, „din respect pentru români și față de Administrația Prezidențială”, însă i-a atacat pe reprezentanții PNL, USR și pe ministrul Dragoș Pîslaru și a precizat că PSD va vota doar o lege prin care angajații nu pierd din veniturile actuale:

„Suntem însă surprinși că în spațiul public se vorbește despre „oferte de nerefuzat” pentru angajați, dar grilele sunt la secret. Ce știm până în prezent:

PNL și USR nu au fost în stare să negocieze cu cei de la Comisia Europeană. Domnul Pîslaru nu a mers a Bruxelles să negocieze cu reprezentanții acesteia: a preferat doar să trimită un draft de lege și se așteapta să primească aplauze. A primit doar critici”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Preşedintele Nicuşor Dan a chemat liderii partidelor din fosta coaliţie la Cotroceni, joi, pentru discuţii privind stadiul proiectelor din PNRR care ar trebui să fie gata până la finalul lunii august, în special noua Lege a Salarizării publice.

Draftul legii a fost deja trimis la Bruxelles de către ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, însă înainte ca acesta să fie prezentat și partidelor politice. Potrivit informațiilor Digi24, reprezentanții Comisiei Europene nu ar fi fost de acord cu varianta propusă de autoritățile române, probleme fiind la impactul bugetar.

Citește și:

EXCLUSIV Pîslaru anunță cu ce variantă de lege a salarizării merge la Cotroceni. „CE nu avea ce să respingă, dar ne-a atras atenția”

Editor : A.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță