Suciu (PSD) spune că tensiunile din coaliție sunt contraproductive: „Îi rog pe colegii liberali să ne concentrăm pe campanie”

Data publicării:
daniel suciu, psd, vorbeste la microfon
Daniel Suciu, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor. Foto: Facebook

Social-democratul Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat miercuri că PSD l-a susţinut mereu pe candidatul comun al coaliției, Crin Antonescu, și că expunerea în spaţiul public a liberalilor că nu au încredere în Partidul Social Democrat este „puţin contraproductivă”.

„Eu, din ceea ce ştiu astăzi când discutăm, iar în urmă cu câteva luni preşedinte al Partidului Naţional Liberal era domnul Ilie Bolojan, domnul Ciucu, din ceea ce ştiu, este prim-vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal. Eu iau de bun ceea ce spunea domnul Bolojan de fiecare dată în spaţiul public, că îl susţine pe domnul Crin Antonescu şi că nu a existat varianta ca domnia sa să fie candidat. Eu mai ştiu că semnatar pe Protocolul de guvernare, care presupune inclusiv candidat comun, este domnul Bolojan, iar pe domnul Bolojan l-am auzit pe nenumărate rânduri că nu se pune problema de aşa ceva. De ce a făcut domnul Ciucu asemenea declaraţii, ar trebui să-l întrebaţi pe domnia sa. Poziţia Partidului Social Democrat în toată această perioadă, începând de la Congres, dar şi de la constituirea coaliţiei de guvernare, a fost una singură: candidat comun, iar numele acestuia este Crin Antonescu”, a afirmat Daniel Suciu miecuri, la Parlament, întrebat în legătură cu afirmaţiile lui Ciprian Ciucu (PNL) că în şedinţa coaliţiei a fost propus Ilie Bolojan drept candidat comun la prezidenţiale, dar ar fi fost refuzat de Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă toţi primarii PSD fac campanie pentru Crin Antonescu, Suciu a dat exemplul echipei PSD de la Bistriţa Năsăud, care s-a organizat pentru campania electorală.

„De asemenea, eu, la finalul acestei săptămâni, voi avea întâlnire cu toţi membrii PSD din municipiul Bistriţa să le spun un singur lucru, că avem un candidat care se numeşte Crin Antonescu şi că ne pregătim pentru campania electorală. (...) Ceea ce vor face oamenii care au votat de a lungul anilor cu Partidul Social Democrat nu pot să vă garantez că 100% vor vota cu Crin Antonescu, în schimb, datoria mea şi datoria noastră este să-i convingem că varianta Crin Antonescu este mai bună decât toate variantele”, a adăugat Suciu, potrivit Agerpres.

„Operăm prea mult cu neîncredere”

Chestionat în legătură cu faptul că lideri liberali spun că nu au încredere în PSD şi că ar exista mulţi susţinători ai lui Victor Ponta în interiorul partidului, Suciu a răspuns: „Deschideţi pagina de Facebook a subsemnatului, deschideţi pagina de Facebook a preşedintelui PSD Bistriţa Năsăud şi o să vedeţi la cover şi nu de săptămâna asta, ci de vreo două săptămâni, ce scrie acolo: «Crin Antonescu - preşedinte, România Înainte» şi uitaţi-vă la liderii PNL, de exemplu, din judeţul Bistriţa Năsăud, dacă au acest mic amănunt”.

„Operăm în politică prea mult cu neîncredere. Îi rog pe colegii mei liberali să ne concentrăm asupra ceea ce urmează, pentru că nu va fi o campanie deloc uşoară, iar asemenea expunere în spaţiul public, că nu au încredere în Partidul Social Democrat, este puţin contraproductivă. Cred că avem altceva de făcut decât să ne expunem neîncrederile în condiţiile în care zarurile sunt aruncate, candidatura domnului Crin Antonescu este definitivă şi am foarte mare încredere că toată lumea va participa la acest efort comun deloc simplu de a avea, din data de 18 mai, un nou preşedinte, iar numele acestuia să fie Crin Antonescu”, a adăugat Suciu.

„Am mai făcut noi greşeli de a lungul timpurilor”

El a comentat şi afirmaţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, potrivit căreia actuala coaliţie nu are cum să meargă mai departe dacă Antonescu nu câştigă alegerile.

„Domnul Kelemen Hunor spunea ceva foarte raţional, că este un scenariu deloc de dorit ca la Palatul Cotroceni să fie un alt preşedinte decât Crin Antonescu şi are dreptate 100% când spune că orice alt preşedinte care va fi în afară de Crin Antonescu îşi va dori foarte mult să aibă şi guvernul său. Din ceea ce ştiu eu, singurul candidat al coaliţiei este Crin Antonescu, iar celelalte variante îşi vor dori dărâmarea acestui guvern. Eu pun declaraţia domnului Kelemen Hunor în această cheie şi, până la urmă, până în luna septembrie nu se mai poate depune o moţiune de cenzură. Sunt convins că domnul Marcel Ciolacu nu are niciun interes să-şi depună mandatul. (...) Am mai făcut noi greşeli de a lungul timpurilor, acum câţiva ani, dar nu văd un partid din arcul guvernamental să depună moţiune de cenzură împotriva Guvernului din care face parte”, a mai spus Suciu.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuitorii unei comune din România, impozit de 10.000 de lei pe locuinţe. Sunt de 30 de ori mai mari ca în...
Digi FM
Camelia Voinea, prima reacție după ce soțul ei a anunțat divorțul pe Facebook: „E o exagerare cauzată de...
Pro FM
Face 48 de ani în vară, dar pare de 20. Fosta lui Lewis Hamilton și Grigor Dimitrov e perfectă în costum de...
Film Now
Noi detalii despre relația pe care Kevin Costner o are cu o femeie mai tânără decât el cu 25 de ani: „A...
Adevarul
O clădire‑simbol a Bucureștiului, monument istoric, scoasă la vânzare. Un milionar român, printre cei...
Newsweek
Instanța impune o nouă formulă de calcul a pensiei: Majorează punctajele cu 50% și schimbă stagiul de cotizare
Digi FM
Turism litoral, 180 de zgârie-nori și copii ale unor orașe precum Dubai și Doha, planurile ginerelui lui...
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Jason Momoa, în centrul atenției alături de iubita lui, mai tânără cu 13 ani. A sărutat-o și i-a oferit...
UTV
Vacanță exotică pentru Theo Rose în Maldive alături de cei dragi. Cum arată vila de lux în care s-au cazat