Surse: Aripa anti-Barna din USR vrea la guvernare. Decizia va fi luată luni seara

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
stelian ion si dan barna fac declaratii
Foto: INQUAM Photos/George Calin

Conform unor surse din USR, tabăra anti-Barna din partid vrea să intre la guvernare alături de PNL. O scrisoare internă a fost trimisă zilele trecute de deputatul Stelian Ion în care acesta le cerea colegilor să analizeze eventuala intrare a USR în guvernul PNL. Stelian Ion ar fi vrut să ceară două ministere: Justiție și Mediu. Subiectul va fi discutat în această seară, într-o ședință informală a liderilor USR.

„Stelian Ion a trimis un mail intern zilele trecute în care susținea că a vorbit cu mai mulți lideri din partid și le cerea colegilor să intre la guvernare alături de PNL. Vor să ceară ministerul Justiției pentru Stelian Ion și ministerul Mediului pentru Mihai Goțiu. Curentul de opinie majoritar este însă să nu ne băgăm, dar vom avea o ședință informală în această seară pentru a discuta. Dacă se conturează o direcție poate dăm și un vot”, au declarat surse din partid pentru Digi24.ro.

În ceea ce privește susținerea unui eventual Guvern Orban, cei de la USR au pus mai multe condiții, anunțate de Dan Barna. Dintre acestea, cea mai importantă pentru USR-iști este alegerea primarilor în două tururi. Aceleași surse susțin că se așteaptă ca guvernul să fie respins în Parlament pentru că fiecare partid cerea altceva și este greu de găsit un numitor comun pentru susținerea unui guvern minoritar.

„În legătură cu susținerea  guvernului, avem câteva condiții clare. Cea mai importantă este să vedem că se conturează o majoritate clară pentru alegerea primarilor în două tururi, dar de exemplu, UDMR a cerut fix opusul. O să fie greu pentru Orban. Toată lumea se așteaptă că o să cadă la vot Guvernul. Noi avem de câștigat pentru că ne îndreptăm spre anticipate, ceea ce noi am cerut de la bun început”, susțin aceleași surse. 

Președintele USR, Dan Barna, susține că Alianța USR-PLUS nu va intra la guvernare, iar formațiunea sa va vota învestirea unui nou Executiv abia după ce în Parlament vor fi adoptate mai multe modificări legislative. Este vorba despre alegerea primarilor în două tururi, adoptarea inițiativei „Fără penali”,  dar și despre eliminarea recursului compensatoriu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri